Giuleştenii au furnizat aseară prima surpriză, cu trei zile inaintea inceperii campionatului, trupa lui Bergodi depăşind mult mai mediatizata Dinamo la capătul unui meci plin de suspans
Giuleştenii au furnizat aseară prima surpriză, cu trei zile inaintea inceperii campionatului, trupa lui Bergodi depăşind mult mai mediatizata Dinamo la capătul unui meci plin de suspans
Au marcat: Dănciulescu (â117) / Burdujan (â109)
Stadion: "Lia Manoliu"
Spectatori: 15.000
Arbitri: I. Kovacs 7 - A. Oniţa 7, Cr. Nica 7
Privită iniţial drept dezechilibrată din cauza transferurilor spectaculoase reuşite de Dinamo şi a nebuniei care a caracterizat Giuleştiul in această vară, partida de aseară a fost o avanpremieră perfectă pentru modul cum vor arăta lucrurile in sezonul care bate la uşă.
ECHILIBRAT. "Vom bate mereu de la trei goluri in sus", n-a ratat nici un prilej să declare managerul "căinilor", Cristi Borcea. Cum insă socoteala din vestiar nu se potriveşte mereu cu cea din teren, Rapid a furnizat prima surpriză, ţinănd piept cu brio mult prea lăudatei echipe a lui Mircea Rednic. De fapt, "vişiniii" au fost cei care au avut şi prima mare ocazie a meciului, pentru ca apoi dinamoviştii să incline uşor terenul spre poarta lui Coman. Nu s-a marcat deloc in primele 90 de minute, dar s-a intămplat de două ori in ultima repriză de prelungiri. Burdujan pentru Rapid şi Dănciulescu pentru Dinamo au trimis partida la penalty-uri, unde au marcat, in ordine, Maftei, Marius Constantin, Romeo Stancu, Emil Dică, Vladimir Bozovici şi Burdujan, respectiv Cristea, Chiacu, Ropotan, Claudiu Niculescu şi Dănciulescu, in timp ce Cristi Pulhac a ratat. "Este foarte bine că prin acest succes vom incepe campionatul cu moralul ridicat", a declarat la final Vasile Maftei.
Echipele
Dinamo: Lobonţ 7 - Blay 7, Moţi 5, Şt. Radu 6, Pulhac 5 - Bratu 5 (â61 Chiacu 6), Mărgăritescu 5 (â86 Ropotan 6), Fernandes 5 (â78 Ad. Cristea 6), Zicu 5 - Dănciulescu 7,
Cl. Niculescu 6. Antrenor: Mircea Rednic
Rapid: Coman 7 - Săpunaru 6, M. Constantin 7, Maftei 7, Bozovici 6 - Măldărăşanu 6, C. Lazăr 7, Grigorie 5 (â46 R. Stancu 6) - Cesinha 6 (â78 Burdujan 7), Mazilu 6, Buga 5 (â106 E. Dică). Antrenor: Cristiano Bergodi
Cacealma
Ovidiu Herea se pregăteşte cu Rapidul, insă situaţia sa este căt se poate de incurcată, oficialii "alb-vişiniilor", preşedintele lui FC Naţional, Constantin Iacov, şi impresarul fotbalistului, Ana Maria Prodan, fiind intr-o contradicţie totală. "Jucătorul a fost imprumutat la Rapid pe o perioadă de timp nedeterminată in schimbul a 400.000 de euro, dar noi il putem lua oricănd inapoi", a declarat ieri Iacov. "Herea este jucătorul Rapidului pentru următorii trei ani", a spus secretarul general al giuleştenilor, Nae Manea. "Jucătorul şi cu mine nu considerăm că s-a perfectat vreun transfer sau imprumut, cluburile s-au găndit o săptămănă, acum ne găndim noi", a afirmat agentul lui Herea.