La doar 17 ani, Bianca Andreea Costea a cucerit aurul mondial la 50 m liber, iar Vlad Stancu, abia ce a împlinit 17 ani, specializat pe curse lungi, a cucerit argintul la 400 m și bronzul la 800 și 1.500 m, cu timpi foarte buni.
Ne frecăm la ochi și tot nu ne vine să credem. Cam de nicăieri, natația românească face furori în lume, cu toate că, în toată România, sunt tot atâtea bazine de înot cât sunt într-un cartier din Budapesta, ca să nu zic de alte țări. Și totuși, delegația țării noastre a cucerit 8 medalii la Mondialele de Juniori de la Lima, Peru. 4 de aur, două de argint și două de bronz, toate la cele mai rapide probe, cele la stilul liber. Numărul total al medaliaților este de șapte sportivi: David Popovici, Bianca Andreea Costea, Vlad Stancu, Patrick Dinu, Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Rebecca Constantinescu.
„Dictatorul” Popovici
În probele preferate, David Popovici a făcut regula. Practic a înotat de unul singur, terminând 100 și 200 m cu avans consistent, 2,24 de secunde la 100 m și 2,8 secunde la 200 m. Mai mult, Popovici a fost decisiv și în probele de ștafetă, unde, înotând în primul schimb, a lăsat „moștenire” un avans sigur de medalie. I-a ieșit din plin la 4x100 m masculin, unde Popovici, Constantinescu, Dinu și Cozma au luat aurul. Comentatorii FINA (Federația Internațională de Natație) spuneau în timpul curselor că o surpriză ar fi ca Popovici să termine cu un avans mai mic de două secunde. „La mai puțin de o secundă ar fi surpriza competiției”.
La mustață de aur și la ștafetă mixt
România a pornit favorită și la ștafeta mixtă de 4 x 100. Popovici a evoluat formidabil pe primul schimb, având un timp în interiorul recordului mondial, însă, pe final, ultimele două schimburi au fost ajunse de sportivele din Ungaria, care, în cele din urmă, ne-au luat aurul. Elocventă este declarația înotătorului maghiar Daniel Meszaros, la finalul cursei: „Mai important decât această medalie de aur este că, iată, în sfârșit, l-am învins pe David Popovici într-un concurs!”. Doar că nu l-a învins direct, ci pe echipe, pentru că pe schimbul lor, David a avut aproape 4 secunde avans.
Bianca Costea, primul aur mondial
O altă surpriză plăcută a fost victoria de la 50 m liber, Bianca Costea făcând o cursă minunată, la jumătatea bazinului fiind pe locul 4, însă a avut un finiș uluitor, cucerind, la 17 ani, împliniți în ianuarie, prima medalie de aur la un Campionat Mondial.
Comentatorul FINA a spus, entuziasmat: „Atmosfera din public, atunci când concurează David Popovici, seamănă cu ce se întâmplă la meciurile Simonei Halep la tenis. Suporterii români își urmează peste tot sportivii. Este uimitor!”.