Fundaşul dreapta ghanez George Blay are o ofertă de la gruparea din prima ligă belgiană, conducerea dinamovistă fiind dispusă să accepte, mai ales că jucătorul are probleme familiale.
Dinamo - Kalanga nu mai este dorit de nimeni. Se pregătesc şi alte plecări
Fundaşul dreapta ghanez George Blay are o ofertă de la gruparea din prima ligă belgiană, conducerea dinamovistă fiind dispusă să accepte, mai ales că jucătorul are probleme familiale.
OÂ dată cu transferul lui Flavius Stoican, "căinii" s-au acoperit pe banda dreaptă, unde sezonul trecut titular de drept a fost George Blay. Numai că apărătorul ghanez s-ar putea despărţi de Dinamo, avănd o ofertă de la echipa belgiană de primă ligă Mouscron.
DE ACORD. Surse din club suţin că oficialii sunt dispuşi să accepte transferul africanului, mai ales că acesta are probleme familiale, după ce luna trecută mama sa a suferit un accident de circulaţie şi se află in continuare in comă. Tranzacţia are şanse mari de reuşită, mai ales că Stoican va fi, aproape sigur, noul titular pe postul de fundaş dreapta, asta chiar dacă Blay nu va pleca in cele din urmă din Ştefan cel Mare. Dar cel mai important argument il reprezintă faptul că familia lui Blay este stabilită chiar in Belgia. Momentan, jucătorul se află in cantonamentul din Austria, situaţia lui urmănd să fie decisă la revenirea in ţară.
DESPĂRŢIRE. Ruptura dintre Dinamo şi Ze Kalanga este definitivă, antrenorul Mircea Rednic nemaidorindu-l la echipă, după ce nu a ajuns la Bucureşti nici măcar pentru a discuta un eventual transfer in Turcia, la Sivasspor. De altfel, oficialii turci au aflat de aventurile mijlocaşului angolez şi au renunţat la Ze, deşi părţile se inţeleseseră iniţial. Un alt jucător care are şanse mari să părăsească pe Dinamo este fundaşul central Ştefan Radu, titularul postului urmănd să fie Vali Năstase, venit in această vară de la Ascoli. In aceste zile, alături de lotul lui Dinamo II se pregătesc patru jucători din Coasta de Fildeş, care sunt supervizaţi de administratorul delegat, Cornel Dinu, toţi avănd referinţe bune.