Fostul antrenor al echipei naţionale, Ladislau Boloni, a obţinut o victorie de moral cu Standard Liege, 3-2 în deplasarea de la Charleroi, într-o partidă restanţă din etapa a 19-a a campionatului Belgiei.
"Sunt mulţumit de rezultat, dar trebuie să analizez prestaţia echipei. Importantă este însă victoria, suntem mai liniştiţi. Totuşi, mă gândesc că, la scorul de 2-0, trei jucători mi-au cerut schimbarea, ceea ce îmi dă de gândit. A fost un meci stresant, dar este bine că am învins", a declarat tehnicianul român, care nu l-a inclus în lot pe nou transferatul Teodor Grozav. Golurile lui Standard au fost înscrise de Dalmat (‚52), Defour (70, penalty) şi Witsel (90).
Citește pe Antena3.ro