x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport C.M. Handbal/ România - Ungaria 27 -30 ( 16-13) / Am pierdut ca nişte diletanţi!

C.M. Handbal/ România - Ungaria 27 -30 ( 16-13) / Am pierdut ca nişte diletanţi!

de Ovidiu Ciutescu    |    19 Ian 2009   •   00:00
C.M. Handbal/ România - Ungaria 27 -30 ( 16-13) / Am pierdut ca nişte diletanţi!

"Mare lucru nu putem schimba până la meciul cu Ungaria", a dictat sâmbătă seară Cristian Gaţu. "Putem să-i batem, am reuşit asta în ultimul timp", au parat jucătorii. Şi, da, după primele 30 de minute de joc, România a arătat că poate să îşi asigure locul secund în această grupă a mondialelor din Croaţia. La final, am deschis ochii bine şi ne-am dumirit. Cu o singură floare, Rudy Stănescu, nu se poate face primăvară!



Înfrângerea suferită în faţa campioanei olimpice Franţa a fost privită de foarte mulţi ca un preambul la un dezastru. "Sunt prea umflaţi de presă. Nu au valoare", au spus clevetitorii la sfârşitul primului meci. Şi, după cum a început jocul de duminică seară, aceştia cam aveau dreptate. Cu românul Ilieş în mare formă, ungurii s-au năpustit asupra porţii apărate de Rudy Stănescu şi ne-au arătat că...mai avem mult până departe. Scor 6-2 în min. 8 pentru magyari. Mai mult, Janos Hajdu părea să ne demonstreze că după ce ne-a umilit cu naţionala feminină la Olimpiada de la Beijing, o va face şi acum - la Campionatul Mondial cu băieţii. Ca şi în meciul de sâmbătă, România a început să-şi revină în partea secundă a primei reprize. Uşor, uşor am redus din handicap şi în minutul 17 Toma ne aduce pentru prima dată în avantaj. Semn că Petrea, Cozma şi Ghionea - jucători care evoluează în campionatul magyar, îşi cunosc bine adversarul. Finalul a fost şi mai frumos. O dublă aeriană românească, încheiată cu un gol în poarta lui Puljezevic, ne-a dus la cabine cu trei goluri avantaj pe tabelă. Deja ne permitem să nu mai visăm. Acum ne facem planuri reale pentru o mare victorie.

Ieşirea românilor de la vestiare s-a produs cu un taifun provocat de atacurile lansate la poarta lui Puljezevic. Scorul a urcat 19 - 13 în numai trei minute şi totul părea simplu. Mai mult, în poarta noastră Rudy Stănescu a pozat încă o dată în omul meciului. Apoi, din minutul 40, totul s-a rupt. Degeaba a închis Rudy poarta dacă ceilalţi colegi au "reuşit" ca până în minutul 47.43 să nu mai perforeze poarta adversă. În aceste condiţii adversarul a recuperat pas cu pas diferenţa şi a preluat conducerea jocului. Şi în teren, şi pe tabelă. Culmea este că omul care a purtat Ungaria spre victorie este un român. Ferecz Ilieş, născut şi crescut între curbura Carpaţilor, a fost catalogat "inapt" pentru performanţă de noi - la 16 ani, dar luat şi urcat în vârful piramidei sportive de magyari.


Programul complet al grupei A (Osijek):

Sâmbătă 17 ianuarie: Slovacia-Argentina (27-25); Ungaria-Australia (41-17); România-Franţa (21-31).

Duminică 18 ianuarie: Australia-Slovacia (12-47); România-Ungaria (27-30); Argentina-Franţa (26-33);

Luni 19 ianuarie: România-Argentina (ora 16,30); Ungaria-Slovacia (ora 18,30); Franţa-Australia (ora 20,30).

Miercuri 21 ianuarie: România-Australia (ora 16,00); Ungaria - Argentina (ora 18,00); Slovacia-Franţa (ora 20,00).

Joi 22 ianuarie: Argentina-Australia (ora 16,00); România-Slovacia (ora 18,00); Franţa - Ungaria (ora 20,00)

×
Subiecte în articol: sport