Dorit de suporterii Craiovei pe banca "Stiintei", tehnicianul Otelului n-a mai primit nici un semn din partea oficialitatilor din Banie, fiind acum tentat sa semneze un nou contract cu clubul de pe malul Dunarii.
DRAGOS STOICA, DANIEL STAN
|
ABANDONAT. Fara sa mai fie cautat de Craiova, Cartu vrea sa continue la Galati |
La o zi dupa calificarea in semifinalele Cupei Romaniei, Craiova are din nou parte de nesiguranta. Dat la un moment dat ca si revenit la Universitatea, Cartu a discutat ieri cu presedintele Otelului, Nicolae Boghici, termenii unui nou contract cu Otelul.
UITAT. In momentul in care s-a aflat ca Universitatea va fi preluata de autoritatile locale, primul nume vizat de edilii craioveni pentru preluarea postului de antrenor principal a fost Sorin Cartu. La ora actuala, insa, tehnicianul Otelului pare foarte departe de o revenire la Craiova, mai ales ca nu a mai primit nici un semnal din partea viitorilor oficiali ai "Stiintei". "De fapt, eu nici n-am avut o negociere in adevaratul sens al cuvantului. A fost cel mult o discutie de principiu, in care eu am pus niste conditii. Mi se pare normal, pentru ca, in situatia in care e acum Craiova, eu as avea cel mai mult de riscat. Daca m-as intoarce la Craiova as face-o numai daca mi s-ar garanta aplicarea strategiei mele, de la echipa de seniori si pana la grupele de juniori. In orice caz, de cand mi-am comunicat punctul de vedere, nu m-a mai cautat absolut nimeni de la Universitatea. Probabil ca si-au dat seama ca sunt un tip incomod, care nu mai este dispus sa accepte nici un fel de compromis. Am tot facut asta pana acum", a spus ieri Sorin Cartu.
STABILITATE. Chiar daca in trecut a avut mai multe momente in care nu a fost pe aceeasi lungime de unda cu Cartu, presedintele Otelului, Nicolae Boghici, intentioneaza sa-i propuna acestuia un nou contract la Galati. "Din punctul meu de vedere, imi doresc sa ramana Sorin. Nu conteaza ca am mai avut discutii in contradictoriu, este un profesionist desavarsit si si-a facut treaba foarte bine de cand este la Galati. O finala de Cupa si prezenta in Cupa UEFA nu sunt la indemana oricui. Asta a realizat Otelul sezonul trecut, in timp ce, de exemplu, Rapidul a ramas pe dinafara", a declarat conducatorul galatean. O prima discutie intre cei doi a avut loc chiar ieri, cu putin timp inainte ca Sorin Cartu sa plece catre
casa, la Craiova.
LACATUS
|
Daca totusi Sorin Cartu (foto) nu va continua la Galati, moldovenii par sa aiba deja o varianta de inlocuire in persoana lui Marius Lacatus. Fostul stelist a mai pregatit pe Otelul cu trei sezoane in urma, cand a salvat echipa de la retrogradare. Referitor la posibila revenire a lui Lacatus, Boghici a punctat: "Deocamdata, antrenor este Cartu. Doar in cazul in care va pleca ne vom gandi la un posibil inlocuitor. Pana atunci, totul este la stadiul de zvon". La randul sau, Sorin Cartu a confirmat faptul ca este tentat sa ramana la Galati. "Am inceput o munca aici, cunosc echipa si mi-ar fi greu sa plec. Deocamdata, le-am dat vacanta jucatorilor pana pe 5 ianuarie", a mai zis ieri Cartu.
|