x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Catalin Multescu l-a tepuit pe Gheorghe Stefan

Catalin Multescu l-a tepuit pe Gheorghe Stefan

06 Mar 2004   •   00:00

Cea mai importanta achizitie a Ceahlaului din aceasta iarna se anunta a fi portarul Catalin Multescu, care a evoluat ultima oara la Zimbrul Chisinau.

Lucrurile au inceput sa se precipite in momentul in care conducatorii formatiei de dincolo de Prut l-au anuntat pe fostul portar al Astrei Ploiesti ca nu sunt de acord cu transferul.

EXCELENT. Dorit si de antrenorul Viorel Hizo, Multescu Jr. s-a pregatit alaturi de "plaiesi" atat in cantonamentul de la Targu-Neamt, cat si in turneul de pregatire din Bulgaria. Evolutiile din jocurile amicale l-au incantat pana si pe Gheorghe Stefan, care i-a si oferit jucatorului 5.000 de dolari, suma care reprezenta un avans din angajamentul pe care goal-keeper-ul urma sa-l semneze.

PROBLEME. La intoarcerea in tara, "Pinalti" i-a cerut lui Multescu sa aduca "cartea verde" pentru a putea parafa contractul si a-l inregistra la LPF. Portarul a mers in Republica Moldova pentru a-si lua "dezlegarea" de la Zimbrul, dar oficialii de la Chisinau s-au opus transferului, anuntandu-l pe jucator ca risca sa fie amendat. Multescu nu s-a inteles cu moldovenii si s-a intors in tara. El nu s-a mai prezentat insa la antrenamentele conduse de Viorel Hizo, lasandu-l pe "Dulau" cu buza umflata, iar pe Gheorghe Stefan cu o "gaura" de 5.000 de dolari. "Am crezut ca nu va avea probleme cu cei de la Zimbrul si am fost de acord sa-i dau niste bani in avans. Daca Multescu nu mai vine la Ceahlaul trebuie sa-mi dea banii inapoi", a declarat "Pinalti".

I-a inselat si pe jucatori

Catalin Multescu nu l-a pacalit doar pe Gheorghe Stefan. Portarul a primit de la Axinia, Nemtanu si Bogdanovici cate 200 de dolari, in schimbul carora trebuia sa le aduca ghete de joc si treninguri din Republica Moldova. Cum Multescu nu s-a mai intors la Piatra-Neamt, jucatorii s-au alaturat si ei pe lista de "tepuiti". Cei trei au incercat sa-l contacteze pe portar, dar acesta nu le-a raspuns la telefon, "plaiesii" luandu-si gandul de la bani, dar si de la echipament. Altfel, portarul Ionut Covrig a fost certat de catre Viorel Hizo pentru ca a vrut sa se transfere in Italia prin intermediul fostului jucator al Ceahlaului Gheorghe Pantazi. "Stai la un loc ca nu esti tu de Italia. Mi-a scris Toldo un mail si mi-a zis ca se simte in pericol de cand a auzit ca vrei sa pleci", l-a ironizat "Dulaul" pe elevul sau in fata celorlalti jucatori.
( SORIN ANGHEL )

×
Subiecte în articol: sport multescu