Cu o delegatie numeroasa, 29 de sportivi, la care se adauga nu mai putin de 18 oficiali, Romania a debutat la Campionatele Europene de Atletism de la Göteborg fara sa straluceasca.
Fosta campioana si recordmana mondiala Mihaela Melin-te nu a reusit sa se califice ieri in finala probei de aruncarea ciocanului. Cu un rezultat slab, 63,96 metri, eleva antrenorului Teodor Agachi s-a clasat doar pe pozitia a 20-a a calificarilor. Satul de rezultatele modeste ale atletilor nostri, directorul tehnic al Federatiei Romane de Atletism, Constantin Mihail, a izbucnit: "Dupa parerea mea, Mihaela Melinte ar trebui sa se lase de sport. Nu mai are nici o sansa". GRESELI. Tot in calificari, si tot pe locul 20, dar in proba de aruncare a greutatii, s-a oprit si Gheorghe Guset. Cu o aruncare de 19,00 m, Guset a fost si el tinta oficialului federal. "Nu are nici o scuza pentru acest esec. A aruncat foarte, foarte prost. Inainte de plecare, la Snagov, a reusit 22 de metri cu bila de 6 kg si sint convins ca, daca il pun sa arunce iar peste o ora, obtine fara probleme un rezultat asemanator, dar uite ca in concurs a clacat. Daca era un sportiv tanar intelegeam, dar la varsta lui nu se admit astfel de greseli", a spus suparat Titi Mihail. SEMIFINALE. In lipsa "vedetei" din proba de 400 metri garduri, Ionela Tarlea, nerefacuta dupa o accidentare, Angela Morosanu s-a calificat in semifinalele probei cu al saptelea timp, 55 de secunde si 74 de sutimi. La masculin, in proba de 400 metri plat, Ionut Vieru a reusit sa obtina in extremis calificarea in semifinale (46.10), in timp ce Catalin Cimpeanu (46.77) si Vasile Bobos (47.16) s-au oprit in calificari. "Am introdus sportivi tineri in lot, pentru ca trebuie sa pregatim schimbul de generatii. De aceea nu pot spune ca aveam pretentii de la Campeanu si de la Bobos, care se afla la prima competitie de mare anvergura", a spus Titi Mihail.Citește pe Antena3.ro