x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CHELSEA - Abramovici, intangibil

CHELSEA - Abramovici, intangibil

de Dragos Stoica    |    13 Noi 2008   •   00:00

Fosta soţie a patronului lui Chelsea a dezvăluit în premieră câteva amănunte despre viaţa sa alături de unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, spunând că mariajul său a fost afectat de măsurile tot mai excesive de securitate.



Prăbuşirea Uniunii Sovietice şi ridicarea clasei "oligarhilor", cum au fost botezaţi nou-îmbogăţiţii capitalismului de tip rusesc, au adus cu sine şi măsuri de protecţie fără precedent pentru nişte oameni de afaceri. Irina Abramovici, fosta soţie a lui Roman Abramovici, a povestit că de securitatea patronului lui Chelsea se ocupă în permanenţă o mică armată, care numără 40 de bodyguarzi. "Viaţa mea cu Roman Abramovici nu a fost deloc un basm, aşa cum vorbea presa. Pentru siguranţa mea şi mai ales a copiilor noştri, el a angajat o armată de gărzi de corp. Ne schimbam numerele de telefon o dată pe săptămână ca să nu putem fi localizaţi. Cu timpul însă, am înţeles amândoi că nu putem să ne ascundem copiii şi să nu le arătăm cum se trăieşte cu adevărat. De aceea ne duceam la teatru şi la muzee, dar mereu cu o gloată de gărzi de corp în preajmă. Soţul meu s-a obişnuit şi era tot mai liniştit în legătură cu asta, însă mie mi-a fost tot mai greu cu trecerea fiecărui an", a explicat Irina Abramovici.

SUPRAVEGHERE
Potrivit presei britanice, Roman Abramovici are 40 de gărzi perso-nale, ceea ce îl costă 1,2 milioane de lire sterline pe an. Zece dintre acestea se află în casa sa din Belgravia, Londra, iar trei în casa de vacanţă din West Sussex. Ceilalţi bodyguarzi sunt împrăştiaţi pe tot globul. Şeful echipei britanice de gărzi de corp este Mark Skipp, un fost ofiţer SAS, care are un salariu estimat la peste 200.000 de lire sterline. În vârstă de 41 de ani, Irina Abramovici, care are cinci copii cu Roman, l-a întâlnit pe proprietarul lui Chelsea pe când lucra ca stewardesă la Aeroflot, după destrămarea URSS, din toamna anului 1991.

×
Subiecte în articol: sport abramovici