CD s-ar mai traduce Comisia de Disciplină. Dar, în conformitate cu serviciile prestate, cele două iniţiale par a însemna mai degrabă Comisia lui Dinamo!
Ultima ispravă a CD o reprezintă tentativa de înşelăciune a opiniei publice prin dictarea unor suspendări în contradicţie cu toate regulamentele. Gabriel Tamaş şi Yssouf Kone, sancţionaţi cu cartonaş roşu în minutul 91 al întâlnirii Dinamo - CFR Cluj 1-0 pentru un gest nesportiv, împingere reciprocă, au fost suspendaţi doar o etapă!!!
Tupeu la maximum
Cu siguranţă, Regulamentul disciplinar prevede şi suspendări de doar o etapă, şi anume în următoarele situaţii: folosirea excesivă a forţei, împiedicarea marcării unui gol de echipa adversă sau oprirea unei ocazii clare de a marca prin jucarea intenţionată a mingii cu mâna, oprirea unei ocazii de a marca a unui adversar aflat în atac, care se deplasează spre poarta adversă prin comiterea unei greşeli sancţionabile cu lovitură liberă sau cu penalty (este cazul înregistrat de Gabi Mureşan în meciul CFR Cluj - Oţelul 1-1 sau de Gabriel Giurgiu la Steaua - Oţelul 5-0), al doilea cartonaş galben în acelaşi joc. Iată ce a scris arbitrul israelian Kenan în raportul de joc: "În conflictul dintre Kone şi Tamaş a fost vorba de o împingere". Faptă ce se încadrează în regulamentul disciplinar la articolul 63, punctul 2, litera b: "Bruscarea, efectuată prin tragere, împingere, apucare, body-check ori altele asemenea: suspendare pentru 2-3 jocuri". Chiar aşa de greu o fi să interpretezi un regulament banal? Mai mult, argumentele acestei clemenţe dau dovadă de un tupeu nesimţit. "Cei doi nu sunt recidivişti", spune Daniel Marin Cernat, preşedintele CD. Ce-o avea sula cu prefectura? Tocmai că nu erau recidivişti puteau fi sancţionaţi cu doar două etape! În nici un caz cu una! "Sunt sigur că anul trecut Borcea l-a suspendat pe Goian ca să nu joace contra lui Dinamo. Dacă nu s-au potolit acum, după atâtea arestări, ce mai e de zis? Borcea comandă Comisia de Disciplină", a fost reacţia lui Gigi Becali.Judecăţi pro-Dinamo
Nu e prima oară când CD funcţionează în interesul lui Dinamo! În tur, la meciul Dinamo - U Craiova 1-0, când dinamovistul Julio Cesar a fost eliminat direct pentru gest nesportiv, aceeaşi CD s-a autosesizat (!), apreciind că s-a acordat greşit cartonaşul roşu, astfel că Julio Cesar nu a primit nici o etapă de suspendare! Pentru manifestările rasiste de la meciul din Cupă dintre Dinamo şi Rapid, CD a decis ca Dinamo să fie amendată cu 60.000 RON şi să joace doar un meci fără spectatori, pedeapsă ispăşită la meciul Dinamo - FC Timişoara, din Cupa României, disputat pe teren neutru! În schimb, în sezonul trecut, stelistul Pawel Golanski, care a văzut cartonaş roşu în minutul 90 al meciului U Craiova - Steaua 1-2 pentru că a încercat să-i despartă pe Zapata şi Mitchell, a fost suspendat pentru două etape. Iar Dorin Goian a fost şi el suspendat două etape după meciul din etapa 30, pentru nişte declaraţii date după Oţelul - Steaua 0-1. Doar că decizia a fost luată cu două zile înainte de meciul Dinamo - Steaua din etapa 33!"Cei doi s-au împins într-un moment în care jocul era oprit, nu s-au rănit şi situaţia nu a degenerat într-o altercaţie mai amplă. Nici unul dintre cei doi nu era recidivist"
D. M. Cernat - preşedinte CD
Citește pe Antena3.ro