Clujenii au reuşit miraculos egalarea în minutul 90, dar au fost învinşi în cel de-al şaselea minut de prelungiri.
După un start catastrofal, cu 0-2 în minu-tul 13, CFR Cluj a revenit în meci până în pauză, graţie golului lui Traore. În cea de-a doua parte, lucrurile s-au încurcat din nou, când Gabi Mureşan a fost trimis la vestiare în minutul 64, după două "galbene", şi au devenit negre când Mara a văzut şi el roşu cu trei minute înainte de final. În minutul 90 însă, deşi aveau doi jucători mai puţin, clujenii au egalat prin Dubarbier, dar meciul a căpătat accente dramatice. Cehii au trimis în bară în minutul 92, Nuno Claro a salvat în minutul 94, pentru ca totul să se năruie în cel de-al şaselea minut de prelungiri, când portarul n-a mai putut împiedica dezastrul: 2-3 pentru Sparta, după ce Wilfried a scăpat singur spre poarta gazdelor.
Clasament: 1. PSV 8p, 2. Sparta 7p, 3. FC Copenhaga 4p, 4. CFR Cluj 3p.
Citește pe Antena3.ro