x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cu Adi Mutu, spre EURO 2021 și Jocurile Olimpice

Cu Adi Mutu, spre EURO 2021 și Jocurile Olimpice

de Adi Munteanu    |    29 Oct 2020   •   09:56
Cu Adi Mutu, spre EURO 2021 și Jocurile Olimpice

Naționala antrenată de Adrian Mutu a rămas singura care mai are obiective pentru anul viitor: calificarea la campionatul european U21, din Ungaria și Slovenia și pregătirea lotului olimpic. Însă pentru a fi siguri de prezența la Euro, tricolorii mici trebuie să învingă în ultimul meci naționala Danemarcei, deja calificată.

 

20 de zile. Atât a mai rămas până la finalul campaniei de toamnă a naționalelor României. Dacă echipa mare a lui Mirel Rădoi a ratat calificarea la campionatul european de anul viitor și mai are ca obiectiv doar evitarea retrogradării în Liga C a Ligii Națiunilor UEFA, tineretul lui Adi Mutu are șanse reale de calificare la EURO U21.

 

Dennis Man este dorit și colo, și dincolo

Programul înghesuit al echipelor naționale a creat o situație complicată atât pentru Rădoi, cât și pentru Mutu. În centrul atenției este jucătorul FCSB-ului Dennis Man, cel mai în formă fotbalist din Liga 1, dorit de ambii selecționeri. Suporterii naționalei îl vor imperativ pe Man la echipa mare în locul lui Ciprian Deac, care a avut evoluții extrem de slabe în această toamnă sub tricolor. Deci care obiectiv este mai important? Cel al naționalei mari sau cel al naționalei mici, și, în acest context, unde-l ducem pe Dennis Man?

Adrian Mutu a declarat că l-ar dori în teren pe tânărul FCSB-ist la echipa U21 în meciul cu Danemarca. „L-aș vrea pe Man la echipa mea, dar m-aș bucura pentru el și dacă va face pasul la echipa mare. Voi vorbi cu Mirel, să vedem ce hotărâm”, a spus Adrian Mutu.

 

Rădoi are nevoie de minimum două puncte

Naționala mare are nevoie de minimum două puncte din cele două meciuri rămase. Dacă nu vom pierde nici cu Norvegia, nici cu Irlanda de Nord, suntem siguri că vom rămâne pentru încă doi ani în Liga B a Ligii Națiunilor. Însă Norvegia are șanse foarte mari să acceadă în Liga A, dacă ne înving la București și vor veni să joace la victorie cu cea mai bună echipă. Apoi, ultimul nostru meci, de la Belfast, va fi decisiv: cine pierde, retrogradează.

 

Urmează JO de la Tokyo

Întrebat de Jurnalul despre programul pe care-l va avea echipa olimpică, în fond o națională U23, Adrian Mutu a spus că momentan acesta este doar schițat și că abia după campania de toamnă va stabili, împreună cu Mirel Rădoi, un program exact de pregătire. În mare, lotul va fi alcătuit din nucleul echipei care a ajuns în 2019 în semifinalele Campionatului European U21 din Italia. Dintre aceștia nu mai sunt eligibili jucătorii născuți înainte de 1 ianuarie 1997, printre ei numărându-se Ionuț Nedelcearu, George Pușcaș, Florin Ștefan sau Răzvan Marin. Însă lotul poate fi completat cu jucători care în ultima vreme au arătat o formă bună la actualul lot U21: Moruțan, Olaru, Mihăilă, Petrila, Itu, Drăgușin sau Casap. Printre jucătorii de peste 23 de ani aflați în vizor pentru deplasarea la Tokyo se vor putea număra și Budescu sau Alibec, despre care atât Mirel Rădoi, cât și Adrian Mutu au declarat de mai multe ori că ar putea ajuta mult echipa olimpică.

 

Pentru echipa olimpică avem în vedere mai mulți jucători. Nucleul este asigurat de echipa care a jucat semifinalele campionatului European de anul trecut din Italia. Hagi, Coman, Man, Mihăilă și ceilalți jucători eligibili vor fi în lot dacă nu vor fi accidentați. Va trebui să alcătuim o echipă puternică sub 23 de ani, cărora le vom adăuga trei jucători peste această vârstă. Vom vedea care vor fi acești trei fotbaliști.

Adian Mutu, selecționer România U21

 

Ambasador al unei case de pariuri

Adrian Mutu a decis să urmeze exemplul altor nume mari din fotbalul românesc (Lăcătuș, Balint, Ilie Dumitrescu, Craioveanu sau Stelea) și a acceptat să fie și el ambasador de imagine pentru o casă de pariuri, urmând să fie „coleg” de spoturi publicitare cu Andrei Shevchenko, Alexander Hleb și Ivan Rakitici. „Eu, personal, nu mă pricep să pariez, nu mă pricep la cote și nici nu cred că mă voi pricepe prea curând, dar am ales să mă alătur pentru că, în ultimii ani, agențiile de pariuri au sponsorizat mult fotbalul în România și peste tot în lume. Ajută fotbalul și asta vreau și eu”, a spus Adrian Mutu.

×
Subiecte în articol: adrian mutu euro u21