x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cu zămbetul pe buze

Cu zămbetul pe buze

de Florin Gongu    |    03 Iul 2007   •   00:00
Cu zămbetul pe buze

După o primă săptămănă cu Hagi antrenor principal pe banca Stelei, se pot trage primele concluzii. Cea mai importantă este aceea că jucătorilor le-a revenit buna dispoziţie.

Steaua - Hagi trage "ştiinţific" de elevii săi, făcănd antrenamente plăcute

După o primă săptămănă cu Hagi antrenor principal pe banca Stelei, se pot trage primele concluzii. Cea mai importantă este aceea că jucătorilor le-a revenit buna dispoziţie.

După un sezon solicitant, in care au prins in extremis un loc calificant in tururile preliminare ale Ligii Campionilor, jucătorii Stelei au parte in aceste zile de un cantonament cum poate nici n-au sperat. O dată cu schimbarea tehnicianului s-a schimbat şi ritmul de antrenament. Venirea lui Hagi a adus de la sine o serie de modificări in pregătire.

"TACTICĂ". Căndva un maestru al balonului, Regele preferă să lucreze foarte mult cu mingea, ceea ce e pe placul jucătorilor. In principiu, lotul e impărţit mai mereu in două. Au fost zile in care unii "trăgeau" la sală, iar ceilalţi lucrau tactic, cu mingea, pe teren. In altele, un grup execută exerciţii de forţă pe jumătate de teren, pe cănd in cealaltă se lucrează cu mingea. Simţind că echipa se află la inceput, Hagi solicită scurte şi dese pauze, pentru ca jucătorii să-şi tragă sufletul. Toată această "tactică" are darul se a se lucra şi solicitant, dar şi relaxant.

BRAVO. In permanenţă, cănd e vorba despre minge, Hagi solicită lucruri noi. Atunci cănd nu-i place cum se execută, fluieră scurt, toţi se opresc, iar el vine şi le arată ce trebuie să facă. Totul pe un ton calm, uneori cu zămbetul pe faţă. Iar din cănd in cănd, jucătorii işi primesc şi răsplata: "Bravo!", "A fost bine", vine confirmarea de la noul lor antrenor. Care pune o pasiune nebănuită la antrenamente. Pănă la urmă lucrează la echipa lui de suflet, la care a visat mereu.

Calendar

La finalul antrenamentului de ieri, preşedintele Vali Argăseală s-a dus pe teren şi i-a arătat lui Hagi programarea noului sezon. Mulţi dintre jucători se strănseseră să vadă cum vor juca in următorul campionat. "Pot spune că a fost bună tragerea la sorţi. O să asistăm la un final frumos de sezon, mai puţin pentru cei care suferă cu inima", a declarat Argăseală. Steaua va solicita ca meciul din prima etapă, cu Ceahlăul, să se dispute vineri, 27 iulie.

OBIECTIV

"Deocamdată ne interesează ce se intămplă in cupele europene. E adevărat că şi campionatul este foarte important, că doar ne aşteaptă o cursă lungă, dar cred că este mai bine s-o luăm gradat, pe măsura trecerii timpului. In acest moment, principala noastră ţintă este calificarea in grupele Ligii Campionilor"

Gheorghe Hagi

×
Subiecte în articol: sport Gheorghe Hagi