x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Daniil Medvedev - Jannik Sinner, în finala turneului de la Viena (ATP)

Daniil Medvedev - Jannik Sinner, în finala turneului de la Viena (ATP)

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2023   •   15:00
 Daniil Medvedev - Jannik Sinner, în finala turneului de la Viena (ATP)
Sursa foto: Hepta

Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev, nr.3 mondial şi cap de serie nr.1, îşi va apăra titlul la turneul ATP de la Viena, dotat cu premii totale de 2.409.835 de euro, urmând să-l întâlnească în finală pe italianul Jannik Sinner, favoritul nr.2 al competiţiei, informează AFP.

Sâmbătă, în semifinale, Medvedev, care va încerca să obţină al şaselea său trofeu din acest an şi al 21-lea din carieră, a trecut în două seturi, 6-4, 7-6 (8/6), de grecul Stefanos Tsitsipas, al patrulea favorit, în timp ce Sinner, al patrulea jucător al lumii, s-a impus cu 7-5, 7-6 (7/5) în faţa rusului Andrei Rublev (5 ATP, favorit 3).

La rândul său, Jannik Sinner, va încerca să cucerească al patrulea trofeu din acest an, după cele de la Montpellier, Toronto şi Beijing, şi al zecelea din carieră.

×