x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo: S-au reunit ieri

Dinamo: S-au reunit ieri

de Daniel Stan    |    18 Feb 2008   •   00:00
Dinamo: S-au reunit ieri
Sursa foto: Gazeta Sporturilor/

Conducerea tehnică a “câinilor” i-a chemat ieri pe jucători la antrenament, la finele căruia au cerut în mod expres şefilor să transfere de urgenţă un stoper.

Conducerea tehnică a “câinilor” i-a chemat ieri pe jucători la antrenament, la finele căruia au cerut în mod expres şefilor să transfere de urgenţă un stoper.

 

Campioana va debuta în sezonul de primăvară vineri, în deplasare, la Piatra-Neamţ, antrenorii având mari probleme de efectiv, cel mai afectat compartiment fiind apărarea.

 

DECIMAŢI. Pe lângă accidentarea lui Pekarici, Moţi este suspendat, singurele soluţii fiind, momentan, Lucian Goian, Izvoranu şi Ze Diabate, ultimul chemat de urgenţă de la echipa secundă şi testat în meciurile amicale din Antalya. Din acest motiv, la finele antrenamentului de ieri după-amiază, Cornel Dinu şi Cornel Ţălnar au avut o discuţie cu oficialii clubului, cărora le-a cerut să transfere de urgenţă un fundaş central. Acesta poate fi sârbul Marko Zorici, care a stat două zile în cantonamentul din Turcia, însă a plecat imediat ce a aflat de transferul lui Pekarici. “Sunt oameni ne­serioşi”, a comentat Zorici, situaţia acestuia urmând a se decide cel mai târziu astăzi. Dacă de data aceasta se va ajunge la un consens cu jucătorul, şefii vor trebui să achite 200.000 de euro turcilor de la Genclerbirligi. În ceea ce-l priveşte pe Vranjkovici, pus la un moment dat pe lista de transfe­ruri, aproape sigur va fi păstrat în lot, mai ales după evoluţiile bune din ultimele partide de verificare. În schimb, Blay este liber să-şi caute echipă, iar în situaţia lui Galiquio încă nu s-a luat o decizie finală. 

 

Apreciat

Golgeterul “câinilor” în stagiile din Ci­pru şi din Turcia, Flo­rin Bratu, care a înscris 4 goluri în 8 partide, a primit aprecieri din partea condu­cerii. “S-a pre­gă­tit exem­plar şi sper să fie re­velaţia returului”, a spus pre­şe­din­tele executiv, Cristi Bor­cea, completat de directorul tehnic, Cornel Dinu: “Este de apreciat forma în care se află, condiţia fiind să aibă continuitate”.

 

daniel.stan@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport