x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Start spre Cupa UEFA

Dinamo - Start spre Cupa UEFA

de Daniel Stan    |    09 Ian 2008   •   00:00
Dinamo - Start spre Cupa UEFA

Campioana începe de astăzi pregătirea sezonului de primăvară cu obiectivul schimbat în urma parcursului slab din prima parte a campionatului, doar locul 6 şi 14 puncte distanţă de liderul CFR Cluj.

Campioana începe de astăzi pregătirea sezonului de primăvară cu obiectivul schimbat în urma parcursului slab din prima parte a campionatului, doar locul 6 şi 14 puncte distanţă de liderul CFR Cluj.

Obişnuitul obiectiv al ulti­milor ani, titlul, Cupa României şi accederea în grupele Ligii Campionilor, s-a îndepărtat după o primă parte neagră a sezonului. În acest moment, oficialii au stabilit un obiectiv nou: ocuparea unui loc care să ofere participarea în Cupa UEFA.

 

OPTIMISM. Antrenorul Cornel Ţălnar sună adunarea după vacanţă, astăzi “câinii” urmând a se reuni la stadionul din “Ştefan cel Mare”. Surprinzător, de data aceasta nu va fi nici o noutate în lot, conducerea fixând o altă strategie. “Vom testa şi vom trage linie la finalul perioadelor de pregătire”, a declarat administratorul delegat Cornel Dinu, în acelaşi timp şi supervizorul lui Ţălnar. În ciuda faptului că ocupă doar locul 6, la 14 puncte distanţă de liderul CFR Cluj, dinamoviştii rămân optimişti, dar şi realişti. “Eu cred că locul doi este accesibil şi avem şanse destul de mari să prindem această poziţie, care ne-ar duce în preliminariile Ligii Campionilor. Suntem conştienţi că avem de tras, dar avem pute­rea de a ne reveni”, a mai adăugat “Danciugol”. După vizita me­dicală, “roş-albii” vor continua antrenamentele la Săftica, iar la data de 16 se va pleca în primul stagiu de pregătire în Cipru, unde se va sta două săptămâni. Între 3 şi 15 februarie, “câinii” vor efectua al doilea cantonament, în Turcia.

daniel.stan@jurnalul.ro

 

 

În probe

 

După Miroslav Vajs, “câinii” vor testa în perioada de pregă­tire un alt fotbalist macedonean. Este vorba despre Blagoja Todorovski, 22 de ani, un jucător de bandă dreaptă de la formaţia Sileks Kratovo. “Îl aşteptăm la reunire, pentru că vreau să-l văd la antrenamente. Va merge sigur cu noi în Cipru”, a declarat antrenorul Cornel Ţălnar. De asemenea, în probe mai este aşteptat şi sârbul Pavlovici.

 

Contrazicere

 

Deşi au declarat că nu sunt interesaţi de mijlocaşul Oţelului Galaţi, Janos Szekely, oficialii dinamovişti au demarat nego-cierile cu gruparea gălăţeană. Există totuşi o problemă, mijlocaşul având o ofertă de două mi­lioane de euro de la o grupare de prima ligă din Rusia. “Este ade­vărat, discutăm cu ruşii”, a confirmat preşedintele “oţela­rilor”, Marius Stan. Dacă ruşii nu vor ajunge la o înţelegere, atunci conducerea campioanei va face o ofertă concretă celor de la Oţelul.

×
Subiecte în articol: sport