x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo – STEAUA / "Ceauşescu, Iliescu, Becali"

Dinamo – STEAUA / "Ceauşescu, Iliescu, Becali"

de Mihai Igirosanu    |    31 Oct 2008   •   00:00
Dinamo – STEAUA / "Ceauşescu, Iliescu, Becali"

Apropierea derby-ul din Ştefan cel Mare pare să-l afecteze cel mai mult pe patronul Stelei, Gigi Becali, ale cărui declaraţii încep să frizeze ridicolul. Mai nou, Becali visează la manifestaţiile de proslăvire ale lui Ceauşescu şi intenţionează să-şi alcătuiască o galerie din elevi sau studenţi.



Refuzul clubului din Ghencea de a primi de la Dinamo cele 700 de bilete rezervate prin protocol a stârnit puternice reacţii dezaprobatoare în rândurile suporterilor stelişti. Aceştia îl ironizează şi îl atacată dur pe Gigi Becali prin intermediul site-urile neoficiale. Sub titlul "Ceauşescu, Iliescu, Becali", pe site-ul fcsteaua.ro se scriu următoarele: "În 1989, Ceauşescu înfiera mişcarea de la Timişoara, considerând-o ceva de mică amploare, o uneltire a sistemului imperialist. Ceauşescu a fost executat pe 25 Decembrie 1989. În 1990, Iliescu îi numea golani pe cei ce participau la manifestările din Piaţa Universităţii, apoi, cu ajutorul minerilor, îi anihila. Iliescu este acum mort din punct de vedere politic, fiind perceput ca un bătrân nostalgic comunist într-o ţară cu o politică proamericană. În octombrie 2008, Gigi Becali spune că vrea să facă la Steaua propria galerie, aservită şi ameninţă suporterii cu violenţa fizică. De asemenea, prin manevre ce numai în România sunt posibile, Becali ameninţă că suporterii Stelei nu vor intra la derby (ştiut fiind faptul că sistemul de reciprocitate se face între cluburi, deci, în cazul nostru, între diverse conduceri mai mult sau mai puţin mafiote de cluburi). Ce nu ştie Becali, deoarece cultura lui se opreşte la faptul că nu se încurcă la bani, este că istoria are prostul obicei de a se repeta şi, în general, nimic nu rămâne neplătit". Printre cele peste 100 de comentarii se regăsesc numai reacţii pozitive la adresa textului de mai sus. "Ce caută în club nişte gioarse ca Virgil Becali, Geambazi, Ianuli sau Valentin Becali şi lista poate continua? Ultimul se ocupă de «tinerele talente» , unul dintre ele fiind Florin Matei. Vă daţi seama ce sculă va ieşi puştiul ăsta sub comanda lu’ Vali Becali? Nu sunt pentru aducerea în club a unor foste glorii care şi-au dovedit incapabilitatea de când s-au lăsat de fotbal (vezi Duckadam, Liţă, chiar Lăcătuş) şi să-i plimbăm ca pe moaşte, dar nici să parazitezi clubul cu asemenea larve, care nici până la 100 nu poa’ să numere. Vă daţi seama, fiind rude cu el, ce background pot să aibă asemenea indivizi?".

Deaconu va arbitra derby-ul

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a anunţat ieri că derby-ul Dinamo – Steaua va fi condus la centru de bucureşteanul Alexandru Deaconu. Decizia CCA a fost agreată de fostul mare arbitru Adrian Porumboiu deşi acesta crede că delegarea nu vine într-un moment prea bun pentru Deaconu. "Eu am o părere bună despre Deaconu, dar cred că se creează o presiune prea mare pe el. Lui, ca om, nu cred că îi face bine. Vine după incidentul cu bricheta, în care a fost implicată Steaua. El poate să ducă foarte bine meciul, dar, dacă va greşi, o va face omeneşte. Orice decizii va lua, vor fi interpretabile".

Rednic, ironic cu acţionarii

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, i-a ironizat ieri pe acţionarii clubului, care au declarat că gruparea "alb-roşie" va câştiga cu 3-1 derby-ul cu Steaua. "Am văzut declaraţiile acţionarilor, deja e 3-1, cu NEC 3-0, cu CFR, 3-0. La noi se joacă meciurile dinainte", a spus tehnicianul dinamovist. Formaţia lui Rednic a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după 0-1 în tur şi 0-0 în retur în faţa olandezilor de la NEC Nijmegen. Înaintea meciului-retur de la Bucureşti, preşedintele executiv, Cristian Borcea, a declarat că Dinamo se va impune cu scorul de 3-0. De asemenea, înaintea partidei cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, acţionarul Vasile Turcu declarase că Dinamo se va impune cu 3-0. Rednic a contestat delegarea lui Deaconu: "E un om care mie mi-a făcut mult rău, pentru că aveam un scenariu care nu mi-a ieşit. În loc să-i dau eu ţeapă lui Copos, mi-a dat el mie un şut undeva şi nu pot să-l iert pe acest om".

×
Subiecte în articol: sport dinamo becali