x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dolha a fugit!

Dolha a fugit!

11 Ian 2005   •   00:00

Chiar daca antrenorul Razvan Lucescu a declarat ca echipa sa nu a abandonat lupta pentru castigarea campionatului, atmosfera la clubul de sub Podul Grant nu este una tocmai linistita.

SORIN ANGHEL

URGENTA. Dinu "Vama" este nevoit sa aduca un portar
SUPARAT. Portarul Emilian Dolha, care in turul campionatului a gafat de cateva ori, privand Rapidul de puncte pretioase in lupta cu rivalii de la Steaua si Dinamo, nu mai doreste sa evolueze la formatia patronata de vicepremierul George Copos. Presedintele Dinu Gheorghe a incercat fara succes sa aduca in Giulesti un portar care sa creeze concurenta, dar pitesteanul Danut Coman si bosniacul Adnan Guso, de la "U" Craiova, s-au dovedit achizitii prea costisitoare, astfel ca pentru moment s-a renuntat la ei.

CHIULANGIU. Dolha s-a numarat printre jucatorii care au absentat la primul antrenament din acest an al giulestenilor. Motivatia care i-a fost servita antrenorul lui Razvan Lucescu a fost aceea ca jucatorul participa la inmormantarea unei rude. Acest lucru i s-a parut dubios tehnianului Rapidului, dupa ce in toamna, atunci cand tatal portarului a murit, rapidistul nu a ajuns acasa decat in ziua in care a avut loc inmormantarea. In ziua in care Rapidul a reluat pregatirea, Dolha se afla in Turcia, acolo unde sustinea probe de joc la Alania Vladikavkaz. Conducerea giulestenilor a aflat de isprava goal-keeperului si ii pregateste acestuia o suspendare.

×
Subiecte în articol: sport