x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dorinţă şi valoare

Dorinţă şi valoare

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    23 Mai 2008   •   00:00
Dorinţă şi valoare

În frunte cu selecţionerul Victor Piţurcă, tricolorii au afişat un tonus îmbucurător la reunirea dinaintea plecării spre cantonamentul de la Saint-Gallen.

În frunte cu selecţionerul Victor Piţurcă, tricolorii au afişat un tonus îmbucurător la reunirea dinaintea plecării spre cantonamentul de la Saint-Gallen.

 

 

Pînă la 2 iunie, cînd este programată decolarea spre Elveţia, jucătorii se vor pregăti la Mogoşoaia, iar la 31 mai vor disputa singurul meci amical, în Ghencea, contra Muntenegrului.

 

 

ÎNCREDERE. “România a bătut echipe foarte importante în această perioadă, s-a calificat la turneul final şi poate să învingă pe oricine. Sîntem într-o grupă cu cele mai bune echipe, plecăm cu şansa a patra, însă dorinţa şi valoarea jucătorilor ne dau speranţe că vom obţine rezultatele pe care le sperăm. E important că am reuşit să revenim în elită, trebuie să tratăm ca atare această competiţie, ca pe o sărbătoare, şi să nu fim închistaţi. Se poate întîmpla chiar să nu venim cu nici un punct, pentru că avem în faţă adversari redutabili. Vom face totul pentru a cîştiga şi cred că se poate întîmpla orice. Ca să fii sigur de calificare trebuie să cîştigi două meciuri, să ai şase puncte în dreptul tău. Eu sper să reuşim acest lucru”, a prefaţat selecţionerul Victor Piţurcă apropiata mare competiţie. Referitor la tactica pe care tricolorii o vor aborda în meciurile din grupă, Piţurcă a afirmat că naţionala “nu se va lua la trîntă cu adversarii”, precizînd: “Se va juca exclusiv pentru cîştigarea punctelor puse în joc, nu ştiu dacă va exista şi spectacol. Primele jocuri vor fi foarte încrîncenate, dominate de o luptă tactică”.

 

 

N-AU AVUT LOC. “Sînt mai mulţi jucători pe care mi i-aş fi dorit în lot, cum ar fi Mărgăritescu, Trică, Dănciulescu, Costea sau Zicu, însă asta e situaţia. Asta a fost gîndirea nostră. Ne-am gîndit şi la Tiberiu Ghioane, dar el a avut o perioadă în care a venit după o accidentare. Sper ca la partidele noastre să fim susţinuţi de mulţi români din tribune. Sunt convins că suporterii vor fi alături de fotbalişti în această grupă de foc”, a încheiat selecţionerul.

 

florin.gongu@jurnalul.ro

mihai.igirosanu@jurnalul.ro

 

 

Deac e primul

 

 

Piţurcă a anunţat şi numele primului jucător din lotul lărgit, care va fi lăsat acasă, după Ovidiu Petre, care ratează Euro după o accidentare stupidă. “Unul dintre jucătorii care vor pleca ar putea fi Ciprian Deac. Avem un lot de 25 de jucători cu care plecăm la drum, iar din aceştia vor rămîne doi acasă, nu ştiu încă sigur care vor fi, dar probabil unul din ei e tînărul Deac, pe care l-am luat pentru a fi în contact cu echipa naţională, dar şi pentru că aveam nevoie de el în linia de mijloc”, a dezvăluit selecţionerul.

 

 

 

Program lejer şi la Mogoşoaia

 

 

Echipa reprezentativă a efectuat aseară primul antrenament după reunire. Selecţionerul Victor Piţurcă a vorbit despre modul în care a  gîndit această perioadă: “Programul cantonamentului va fi unul lejer. Scopul vacanţei din Antalya a fost ca jucătorii să fie la un nivel fizic optim şi acum vom face mai multe antrenamente tactice. Vor fi seri în care jucătorii vor avea şi liber. Nu era stabilit în program ca ei să fie liberi seară de seară. Va fi şi un joc amical, cu Muntenegru, deşi mi-aş fi dorit două partide de pregătire. Nu am găsit nici adversar, nici timp nu prea am avut, iar în plus am avut probleme cu jucătorii, şi în cele din urmă am decis să jucăm doar un meci”.

×
Subiecte în articol: sport