Corespondenta din Madrid
Campioana Romaniei a pierdut intr-o maniera nefericita un meci pe care il putea transforma intr-un succes spectaculos. Autogolul lui Nicolita a fost suficient pentru ca Real Madrid sa obtina calificarea in faza urmatoare a Ligii Campionilor.
In decorul feeric al monumentalului Santiago Bernabeu, timp de aproape 70 de minute, Steaua ne-a facut sa ne imaginam ca putem rasturna banalele calcule ale hartiei si sa anuleze diferentele financiare halucinante care ne despart de industria numita Real Madrid.
DARAMAT. Fluierul final al arbitrului Plautz a gasit un om daramat pe gazonul impunatoarei arene. Banel Nicolita, autorul autogolului. Daca imediat dupa faza s-a abtinut cu greu sa nu planga, finalul l-a gasit prabusit la pamant si in lacrimi. Imediat, managerul gene-ral, Mihai Stoica, a alergat de pe banca de rezerve pentru a-l consola, gest pe care l-au facut, pe rand, toti jucatorii lui Cosmin Olaroiu. Chiar si portarul Realului, Iker Casillas sau campionul mondial Fabio Cannavaro, au lasat deoparte bucuria si s-au indreptat catre mijlocasul roman pentru a incerca sa-i ridice moralul. "M-am pozitionat in coltul careului de 16 metri pentru a degaja, dar Banel nu s-a uitat", a declarat portarul Cernea. "Am jucat foarte bine, dar am avut mare ghinion. Banel a plans si dupa meci, la vestiar, iar cu totii am incercat sa-l consolam", a dezvaluit si fundasul Stelian Stancu. "Din pacate, jucatorul care ar fi trebuit sa fie eroul meciului, mai ales ca a avut un penalty clar refuzat, a fost si protagonistul acelui autogol", a declarat managerul general, Mihai Stoica. Antrenorul Cosmin Olaroiu l-a protejat si el pe Nicolita: "A facut un meci foarte bun si trebuie felicitat. Trebuie sa fim alaturi de el. Are nevoie de sprijinul nostru pentru a trece peste acest moment". "L-am imbratisat pe Nicolita. Este un jucator simpatic si am simtit ca l-a durut mult", a spus portarul Realului, Casillas.
|
MANDRIE
"Steaua a demonstrat ca ramane singura echipa din Romania care se poate bate cu granzii Europei. In prima repriza am fost net superiori. Ramanem cu satisfactia tragerilor de timp ale celei mai importante echipe din Europa in fata noastra" manager general Steaua |
Citește pe Antena3.ro