Meciul cu Rusia, programat diseară, de la 20:30, pe Stadionul Steaua şi transmis în direct de Antena 1, ne va edifica asupra nivelului la care se află “tricolorii” cu două luni înaintea CE.
ROMÂNIA – RUSIA - În linie dreaptă pentru turneul final
Meciul cu Rusia, programat diseară, de la 20:30, pe
Stadionul Steaua şi transmis în direct de Antena 1, ne va edifica asupra
nivelului la care se află “tricolorii” cu două luni înaintea CE.
Peste numai două luni şi două săptămâni, naţionala României va susţine la Zürich prima partidă oficială de la Euro 2008, contra Franţei. Din acest motiv, oficialii FRF au căutat să aducă la Bucureşti un adversar cât de cât asemănător cu trupa lui Raymond Domenech, iar rezultatul este meciul pe care elevii lui Victor Piţurcă îl vor susţine în această seară pe Stadionul Steaua, contra reprezentativei Rusiei.
PERICOL. În mare măsură, partida de azi împotriva unei alte selecţionate calificate la turneul final îi va aduce lămuriri importante lui Piţurcă la nivelul lotului. Selecţionerul are însă în continuare dureri de cap legate de situaţia lui Chivu. Convocat cu Rusia, acesta ar putea juca doar o repriză din cauza presiunilor făcute de Inter Milano, care doreşte să nu rişte agravarea accidentării de la umăr, pe care o resimte fotbalistul. De asemenea, Mirel Rădoi ar putea fi alt jucător menajat, după ce stelistul a fost lovit puternic în genunchiul la care a fost operat anul trecut. În afara semnelor de întrebare care planează asupra celor doi menţionaţi mai sus, de la lot lipsesc Daniel Coman, Radu Ştefan şi Paul Codrea, toţi accidentaţi.
TEST. Meciul din această seară este o adevărată premieră. Naţionalele României şi Rusiei nu s-au mai întâlnit până în prezent, nesocotind partidele disputate contra URSS. Comentând utilitatea meciului, tehnicianul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că partida cu Rusia trebuie să ne arate exact unde se află naţionala României: “Ruşii formează o echipă puternică şi s-au calificat dintr-o grupă foarte grea. Au un antrenor excelent, cu foarte multă experienţă. Prin ceea ce Hiddink a făcut cu Australia demonstrează că este conectat la fotbalul modern. FRF a ales un foarte bun partener pentru disputarea unui amical. Este extraordinar că Mutu şi-a revenit foarte repede şi sunt convins că băieţii vor face un meci bun”, a afirmat Mircea Lucescu.
Guus Hiddink, politicos
Naţionala Rusiei a ajuns ieri după-amiază la Bucureşti, adversarii “tricolorilor” aterizând pe Aeroportul Otopeni cu o întârziere de aproximativ 45 de minute faţă de ora programată. La urcarea în autocar, antrenorul olandez al Rusiei, Guus Hiddink, a afirmat că ştie bine echipa României: “Am văzut multe meciuri jucate de România, inclusiv în victoria cu Olanda, aşa că am o părere foarte bună despre această echipă. Din păcate, la Euro aţi picat în cea mai dificilă grupă. Se poate spune că România are acum un ascendent moral în faţa Olandei, dar la turneul final va fi altceva. Aveţi trupă bună, bazată pe forţa grupului, şi nu numai pe o vedetă, cum era Hagi în trecut”.
Lipsă de respect
Cu toate că luni se anunţase oficial că ultimele 15 minute ale antrenamentului de ieri-dimineaţă urmau să fie deschise presei, selecţionerul Victor Piţurcă a decis brusc să anuleze accesul ziariştilor.
Un comunicat în care era prezentată laconic această decizie a fost postat pe site-ul FRF cu puţin înaintea începerii şedinţei de pregătire, ceea ce a făcut ca majoritatea presei centrale să bată de pomană drumul până la Săftica.
Decoraţi
La propunerea FRF, preşedintele României, Traian Băsescu, a decorat ieri la Palatul Cotroceni peste 120 de personalităţi din fotbal, aparţinând generaţiilor anilor ’60, ’70, ’80, ’90 şi 2000. Printre acestea s-au numărat Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu, Miodrag Belodedici, Victor Piţurcă, Marius Lăcătuş, Adrian Mutu, Cristian Chivu, Ciprian Marica, Florentin Petre, George Ogăraru, Nicolae Dică şi Bogdan Lobonţ.
Mobilizare
Peste 450 de jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciul din această seară. Jandarmii vor avea misiunea să intervină în cazul tulburării ordinii publice atât pe traseele de afluire şi defluire, cât şi în incinta Stadionului Steaua, locul unde se va desfăşura partida. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu orele 18:00. Vânzarea şi consumul băuturilor alcoolice în preajma arenei este interzisă.