x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Autoritățile vamale australiene suspectează falsuri în cererea de călătorie a lui Novak Djokovic

Autoritățile vamale australiene suspectează falsuri în cererea de călătorie a lui Novak Djokovic

11 Ian 2022   •   11:20
Autoritățile vamale australiene suspectează falsuri în cererea de călătorie a lui Novak Djokovic
Sursa foto: Hepta

Novak Djokovic a declarat în aplicația sa pentru viză și în formularul de intrare în țară că nu a călătorit timp de 14 zile înainte de a ajunge în Australia, afirmație aparent contrazisă de postările de pe rețelele de socializare. Viza sa a fost anulată, apoi restabilită luni.

Forțele de frontieră australiene investighează dacă Novak Djokovic a declarat în mod incorect că nu a călătorit timp de două săptămâni înainte de zborul său spre Australia.

Există suspiciuni cu privire la declarația completată de un agent pentru Djokovic, la intrarea în Australia, postările de pe rețelele de socializare părând să arate că acesta se afla la Belgrad în ziua de Crăciun, ca mai apoi să zboare spre Australia din Spania, pe 4 ianuarie.

The Guardian relatează că marți, premierul australian, Scott Morrison, a primit un apel de la omologul său sârb, Ana Brnabić, în care cele două părți au încercat să gestioneze consecințele diplomatice ale anulării vizelor, Morrison insistând asupra faptului că politicile de frontieră ale Australiei sunt nediscriminatorii.

În pofida unei victorii în instanță prin care i s-a restabilit luni viza, soarta lui Djokovic va fi acum determinată de ministrul australian al imigrației, Alex Hawke, datorită puterii sale personale de a anula din nou viza și de a-l expulza pe tenismenul numărul 1 mondial.

Orice decizie de a anula din nou viza ar fi probabil întâmpinată de o nouă contestație legală din partea lui Djokovic și o cerere de ordin judecătoresc pentru a nu fi plasat în detenție de imigranți, astfel încât să poată juca la Australian Open, unde urmărește stabilirea recordului de 21 de titluri de Grand Slam câștigate.

Pentru a anula din nou viza, Hawke ar trebui să fie convins că există un motiv de anulare, cum ar fi o amenințare la adresa siguranței publice, și că anularea este în interes public.

Acest lucru ar putea aduce o nouă examinare a declarației lui Djokovic înainte de călătorie și a aparițiilor sale publice în zilele de după rezultatul pozitiv al testului Covid din 16 decembrie.

În declarația sa de călătorie în Australia, depusă la 1 ianuarie, Djokovic a declarat „nu" atunci când a fost întrebat: „Ați călătorit sau veți călători în cele 14 zile anterioare zborului dumneavoastră spre Australia?".

Declarația este însoțită de un avertisment conform căruia furnizarea de informații false sau înșelătoare este o „infracțiune gravă", care se pedepsește și cu sancțiuni civile.

În documentele depuse la tribunalul federal, Djokovic a precizat că la 1 ianuarie și-a autorizat agentul să depună această declarație, înainte de a călători la Melbourne din Spania via Dubai, la 4 ianuarie.

În interviul cu oficialii forțelor de frontieră, la 6 ianuarie, Djokovic a confirmat că declarația a fost completată de agentul său, „pe baza" scutirii sale medicale aprobate de Tennis Australia, dar nu a fost întrebat în interviu despre călătoriile efectuate în cele două săptămâni dinaintea sosirii.

O postare pe Twitter a unui reporter portughez de tenis, Jose Morgado, pare să arate că Djokovic a fost la Belgrad de Crăciun, pozând alături de handbalistul Petar Djordjic.

De asemenea, Djokovic a fost fotografiat jucând tenis pe străzile din Belgrad într-o postare din 26 decembrie.

Djokovic a zburat din Spania la Melbourne, unde a ajuns la 5 ianuarie, la ora 23.30.

Întrebat dacă declarația de călătorie ar putea oferi noi motive pentru a anula viza lui Djokovic, un purtător de cuvânt al lui Hawke a declarat că ministrul încă se gândește dacă să își exercite puterea de a face acest lucru.

„În conformitate cu procedura legală, ministrul Hawke va analiza temeinic chestiunea. Deoarece problema este în curs de desfășurare, din motive legale, este inadecvat să facem alte comentarii."

Declarația de călătorie vine pe lângă anomaliile raportate pe site-ul oficial care arată testul Covid pozitiv al lui Djokovic, care a stat la baza scutirii sale medicale pretinse de la vaccinare. Der Spiegel a relatat că codul QR legat de testul Covid-19 al lui Djokovic din 16 decembrie, publicat luni în documentele judiciare, părea uneori să returneze un rezultat negativ.

Potrivit Der Spiegel, accesarea rezultatului testului lui Djokovic prin intermediul codului QR, luni seara, ora Australiei, a arătat un rezultat negativ, înainte ca o încercare ulterioară să arate un rezultat pozitiv.

Site-ul a returnat doar rezultate pozitive atunci când a fost accesat de The Guardian, în cursul zilei de marți.

Reporterul Ben Rothenberg, de la New York Times a raportat, în mod similar, că a obținut rezultate contradictorii de la același cod QR.

Părerile în cadrul guvernului australian sunt împărțite cu privire la faptul dacă ar trebui să aplice o abordare de toleranță zero în ceea ce privește cerința de a fi vaccinat și să respingă scutirea lui Djokovic pe baza rezultatului recent al testului Covid.

Un purtător de cuvânt al lui Morrison a declarat că acesta a avut o „convorbire constructivă cu prim-ministrul Brnabić în această dimineață cu privire la Novak Djokovic".

„Premierul a explicat politica noastră nediscriminatorie la frontieră și rolul său în protejarea Australiei în timpul pandemiei Covid-19. Amândoi au convenit să rămână în contact pe această temă și să consolideze în continuare relația bilaterală".

Săptămâna trecută, Morrison a ezitat în privința acestei chestiuni, la început lăsând guvernul statului Victoria să decidă dacă Djokovic ar trebui să fie lăsat să intre în țară fără carantină.

Ulterior a făcut un pas înapoi și a declarat că „regulile sunt reguli" și că cerința de vaccinare trebuie să fie aplicată.

Într-o declarație de marți, circuitul ATP a declarat că, deși a respectat pe deplin „politicile stricte de imigrare" ale Australiei, este „clar că Novak Djokovic a crezut că i s-a acordat o scutire medicală necesară pentru a se conforma reglementărilor de intrare".

„Seria de evenimente care au dus la audierea de luni de la tribunal a fost dăunătoare pe toate fronturile, inclusiv pentru bunăstarea lui Novak și pregătirea pentru Australian Open".

Într-o declarație de marți, avocații lui Djokovic, Hall and Wilcox, au confirmat că acesta a participat la audierea de la tribunal din biroul lor din Melbourne, în ciuda politicii firmei care impune vaccinarea cu Covid-19 sau deținerea unei scutiri medicale aprobată de un reprezentant specializat al biroului de avocatură.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Novak Djokovic