Dr. Michel D'Hooghe, preşedintele comitetului medical al FIFA, a anunţat luni că nu intenţionează să-şi ceară scuze pentru controalele antidoping suplimentare făcute echipei Costa Rica la Mondialul 2014.
''Nu avem de ce să ne scuzăm, ci doar să dăm o explicaţie. Dar în niciun caz nu ne vom scuza pentru că facem un control antidoping bun'', a insistat dr. D'Hooghe la o întâlnire cu presa a FIFA şi a Comitetului de organizare, organizată la Rio de Janeiro
''Pentru prima dată, sută la sută din jucătorii participanţi la acest Mondial vor fi controlaţi. Controalele au fost începute înaintea turneului, iar pentru cei care nu au putut fi controlaţi, acest lucru se va face în timpul Mondialului'', a adăugat el.
Echipa Costa Rica a cerut oficial FIFA, sâmbătă, explicaţii după controlul antidoping a şapte dintre jucătorii săi, făcut vineri după victoria asupra Italiei (1-0) la Mondial.
''Ceea ce a provocat surprinderea la nivel mondial este că au fost luaţi şapte jucători, ceea ce a dat naştere unei bănuieli de dopaj pentru jucătorii costaricani'', declara preşedintele comisiei selecţiilor naţionale din Costa Rica, Adrian Gutierrez.
''Au fost controale suplimentare şi la echipele Spaniei şi Portugaliei, iar asta nu a produs zgomot'', a comentat la rândul său Prof. Jiri Dvorak, medicul şef al FIFA.
Potrivit regulamentului FIFA, 2 jucători de la fiecare echipă trebuie să fie supuşi unui control antidoping după fiecare meci.
Numărul costaricanilor controlaţi se explică prin faptul că jucătorii care evoluează în străinătate nu au fost prezenţi la stagiul de pregătire înaintea Mondialului, când membri ai comisiei antidoping a FIFA s-au prezent pentru a efectua prelevări.