x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Pavlyuchenkova a fost depistată pozitiv la testul COVID-19, la sosirea în Australia

Pavlyuchenkova a fost depistată pozitiv la testul COVID-19, la sosirea în Australia

30 Dec 2021   •   13:20
Pavlyuchenkova a fost depistată pozitiv la testul COVID-19, la sosirea în Australia

Jucătoarea de tenis rusă Anastasia Pavlyuchenkova, finalistă la Roland Garros, a fost depistată pozitiv cu COVID-19 la sosirea în Australia, unde planifică să participe la turneul de Grand Slam de luna viitoare de la Melbourne, a anunțat, joi, numărul 11 mondial.

Circuitul de tenis feminin va da startul sezonului 2022 săptămâna viitoare, cu un turneu WTA 500 la Adelaide și câteva turnee WTA 250 la Melbourne, înainte de disputarea primului turneu major al anului, cu începere la 17 ianuarie.

„Din păcate, am vești proaste. Am ajuns marți în Australia și am fost depistată pozitiv la testul COVID-19", a declarat Pavlyuchenkova pe Twitter.

„Sunt complet vaccinată și mă pregăteam pentru începutul sezonului la Dubai. Dar trăim într-o perioadă foarte dificilă și imprevizibilă. În acest moment sunt în izolare completă, într-un hotel special și urmez toate protocoalele sub supravegherea medicilor".

Jucătoarea în vârstă de 30 de ani a ajuns luna trecută la cea mai bună clasare din cariera sa, după un sezon 2021 în care a jucat prima sa finală majoră, a câștigat aurul la dublu mixt la Jocurile Olimpice de la Tokyo și a condus Rusia la câștigarea titlului în Cupa Billie Jean King ,de la Praga.

Mai mulți jucători au fost nevoiți să își întrerupă pregătirile pentru Australian Open din cauza noului coronavirus, inclusiv Rafa Nadal, Denis Shapovalov, Andrey Rublev, Belinda Bencic și Ons Jabeur, care au fost testați pozitiv după ce au jucat la un eveniment demonstrativ din Abu Dhabi.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Pavlyuchenkova