x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Skyrun, maraton de alergare pe scări în scop caritabil, la București

Skyrun, maraton de alergare pe scări în scop caritabil, la București

25 Oct 2014   •   11:55
Skyrun, maraton de alergare pe scări în scop caritabil, la București

Skyrun, un maraton de alergare pe scări din România în scop caritabil, se va desfășura sâmbătă în SkyTower din Capitală, cea mai înaltă clădire din țară, informează un comunicat al organizatorilor transmis Agerpres.

Înscrierile sunt deschise până în data de 20 octombrie, inclusiv, pentru participanți cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani.

"Ne bucurăm să găzduim cea de-a doua ediție a Skyrun și suntem convinși că acesta va deveni un eveniment de referință pentru București, la fel cum și SkyTower este o clădire emblematică pentru Capitală. Succesul înregistrat de ediția trecută, la care au participat 600 persoane, ne face foarte încrezători în reușita evenimentului de anul acesta, precum și în recurența acestuia de-a lungul anilor", a declarat Ruxandra Grinzeanu, director executiv SkyTower Building, conform sursei citate.

Startul evenimentului va fi dat pe 25 octombrie, la ora 12,00, de la parterul SkyTower, iar alergarea se va face până la etajul 34, la o înălțime de 119 metri, după urcarea a 680 de trepte. Participanții vor urca cele 34 de etaje o singură dată și vor fi cronometrați cu ajutorul unor cipuri electronice, putând astfel să afle timpul realizat la finalul cursei.

Participanții se pot înscrie la două categorii, "individual" sau "corporate", în schimbul unei taxe ce va fi donată către Hospice Casa Speranței, în scopul dotării cu echipamente medicale a noului centru de îngrijire paliativă din București.

"Datorită implicării organizatorului și a partenerilor, precum și a tuturor participanților din cadrul primei ediții a SKYRUN, am reușit să ajungem mai aproape de țelul pe care ni l-am propus, finalizând construcția centrului din București. Însă misiunea noastră nu se oprește aici. Anul acesta fondurile strânse în urma competiției se vor îndrepta către dotarea și utilarea acestui centru, care va asigura tratamentul și îngrijirea a câtorva mii de pacienți afectați de boli incurabile", spune Patricia Puschilă, Coordonator Fundraising București al Hospice Casa Speranței.

Pe viitor se dorește includerea clădirii SkyTower într-un circuit internațional de anvergură.

Startul va fi dat de către Toader Păun și Radu Constantinescu de la Europa FM.

Ediția de anul acesta a competiției aduce și un element inedit. Cu ocazia SkyRun 2014, în premieră națională, ultramaratonistul Gabriel Solomon va încerca stabilirea unui nou record de alergare pe verticală, timp de 24 ore.

Maratonul de alergare de 24 de ore este primul eveniment de acest gen din România. Gabriel Solomon a alergat deja 24 de ore continuu pe bandă rulantă, însă acum este pregătit să ducă și mai departe provocarea, încercând să cucerească un nou record, alergând în cea mai înaltă clădire din România. 

×