x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Tricoul "Last Dance" al lui Michael Jordan, vândut cu suma record de 10,1 milioane dolari

Tricoul "Last Dance" al lui Michael Jordan, vândut cu suma record de 10,1 milioane dolari

16 Sep 2022   •   11:00
Tricoul "Last Dance" al lui Michael Jordan, vândut cu suma record de 10,1 milioane dolari

Tricoul lui Michael Jordan de la meciul de deschidere al finalei NBA din 1998 s-a vândut joi la o licitație cu peste 10 milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă piesă din istoria sportului purtată în timpul unui meci.

Precedentul record a fost stabilit la începutul acestui an la Sotheby's, când tricoul "Hand of God" al marelui fotbalist argentinian Diego Maradona a fost adjudecat cu suma impresionantă de 9,3 milioane de dolari.

„În săptămânile care au trecut de când am anunțat licitația, a existat un entuziasm palpabil nu numai din partea fanilor sportului, ci și a colecționarilor deopotrivă, care sunt dornici să dețină o piesă de istorie unicat", a declarat Brahm Wachter, șeful departamentului de colecționari de îmbrăcăminte de stradă și colecții moderne de la Sotheby's, citat de Reuters.

„Încă o dată, rezultatul record de astăzi îl consolidează pe Michael Jordan ca G.O.A.T. (Cel mai bun din toate timpurile) de necontestat, dovedind că numele său și moștenirea sa incomparabilă sunt la fel de relevante ca acum aproape 25 de ani."

Se aștepta ca tricoul lui Jordan să ajungă la o sumă cuprinsă între 3 și 5 milioane de dolari la licitația "INVICTUS" organizată de Sotheby's, dar oferta finală a eclipsat suma de 3,7 milioane de dolari cheltuită în luna mai pentru tricoul lui Kobe Bryant de la Los Angeles Lakers, purtat în anul său de debut, precedentul record pentru un tricou de baschet vândut la licitație.

De asemenea, achiziția a depășit recordul pentru un obiect de colecție aparținându-i lui Jordan, după ce cartea sa cu autograf din 1997-1998 s-a vândut cu 2,7 milioane de dolari.

Tricoul - numit după documentarul ESPN/Netflix „The last dance” din 2020, care prezintă povestea lui Michael Jordan și a echipei Chicago Bulls în încercarea de a câștiga al șaselea titlu în NBA în opt ani - a atras un total de 20 de oferte.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: michael dance