x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Un norvegian a câştigat echivalentul a 10.000 de lei pariind că uruguayanul Suarez va muşca în meciul cu Italia

Un norvegian a câştigat echivalentul a 10.000 de lei pariind că uruguayanul Suarez va muşca în meciul cu Italia

25 Iun 2014   •   12:56
Un norvegian a câştigat echivalentul a 10.000 de lei pariind că uruguayanul Suarez va muşca în meciul cu Italia

Un parior norvegian este mai bogat cu echivalentul a 10.000 de lei după ce, în meciul Uruguay - Italia, de ieri, atacantul Luis Suarez l-a muşcat pe fundaşul italian Giorgio Chiellini de umăr.

Richard Helmersen a pariat 100 de coroane norvegiene că Suarez va muşca un adversar în meciul de ieri, pariul având o cotă de 175/1.

Helmersen s-a bazat pe faptul că Suarez a mai muşcat doi adversari, până acum, odată când juca în campionatul Olandei, a doua oară în campionatul englez.

"Este incredibil. Mă uitam la meci şi când s-a întâmplat am început să primesc mesaje de la toţi prietenii care ştiau că am pariat pe asta. A fost foarte amuzant. Am început să râd. Stăteam şi mă gândeam: cât de prost să fie să o facă din nou", a povestit norvegianul.

Acesta a adăugat că va folosi banii câştigaţi pentru a vizita Anglia, fiind un fan declarat al campionatului de fotbal din această ţară.

"Nişte bani în plus nu strică niciodată, mai ales în timpul verii. Dar cu siguranţă că la toamnă voi pleca în Anglia, să văd nişte meciuri", a spus Helmersen. 

Momentul în care Suarez îl muşcă pe Chiellini

×