x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC Vaslui - Croitoru face victime la club

FC Vaslui - Croitoru face victime la club

28 Dec 2006   •   00:00

Finantatorul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, i-a demis pe presedintele Consiliului de Administratie, Octavian Apetrei, si pe directorul executiv, Ioan Danciu, din cauza modului in care au gestionat cazul Marius Croitoru.

Finantatorul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, i-a demis pe presedintele Consiliului de Administratie, Octavian Apetrei, si pe directorul executiv, Ioan Danciu, din cauza modului in care au gestionat cazul Marius Croitoru. "Pot spune doar ca au fost dati afara, iar motivele nici nu mai conteaza. In locul lui Apetrei vom cauta un tanar care sa fie capabil sa conduca un club de fotbal. Eu, personal, nu am timp sa ma ocup de ceea ce se intampla la FC Vaslui, pentru ca am o gramada de afaceri", a declarat Porumboiu.

Apetrei facea parte din structura de conducerea a clubului vasluian din 2002, iar din 2005 era presedintele Consiliului de Administratie. Ioan Danciu, fost arbitru, a fost numit director executiv in toamna acestui an. FC Vaslui risca sa-l piarda in aceasta iarna pe mijlocasul Marius Croitoru, dupa ce Steaua a achitat clauza de reziliere a contractului jucatorului. Transferul lui Croitoru la Steaua a fost subiectul unei dispute intre Adrian Porumboiu si managerul Stelei, Mihai Stoica. Cei doi s-au contrazis pe tema clauzei de reziliere a contractului dintre Croitoru si club. Porumboiu sustine ca in actul aditional al contractului se specifica faptul ca jucatorul poate pleca pentru "minim 550.000 de euro", iar Stoica spune ca a vazut actele si ca suma este in dolari. Porumboiu a mai spus ca Dinamo a oferit 800.000 de euro pentru Croitoru, astfel ca nu este de ajuns ca Steaua sa achite clauza de reziliere si trebuie sa negocieze cu FC Vaslui, deoa-rece nu este vorba de o suma fixa, ci de una minima. Impresarul Adrian Ilie a declarat ca FC Steaua a achitat 550.000 de dolari, reprezentand clauza de reziliere, si ca jucatorul poate semna cu Steaua.

×
Subiecte în articol: sport croitoru