x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fc Vaslui – Dinamo:Se poate şi fotbal?

Fc Vaslui – Dinamo:Se poate şi fotbal?

de Daniel Stan    |    13 Sep 2008   •   00:00
Fc Vaslui – Dinamo:Se poate şi fotbal?

După mai bine de două săptămîni în care oficialii celor două echipe şi-au aruncat cuvinte grele, partida directă se va desfăşura în această seară, de la ora 19:00, în direct la GSP TV.

După mai bine de două săptămîni în care oficialii celor două echipe şi-au aruncat cuvinte grele, partida directă se va desfăşura în această seară, de la ora 19:00, în direct la GSP TV.


S-a început cu un SMS ironic trimis de Mircea Rednic fostului său şef, Adrian Porumboiu, continuat de un război al declaraţiilor la limita suburbanului. S-a trecut la “eşti o prostituată” şi “la muls vacile”, totul culminînd cu o ultimă reclamaţie a “cîinilor”.


ŞICANE. Preşedintele executiv al roş-albilor, Cristi Borcea, îl acuză pe patronul vasluian că, drept răzbunare după toate cele întîmplate în ultima vreme, a pus beţe în roate echipei în privinţa cazării. “Am luat la rînd toate hotelurile din Vaslui, inclusiv cele de la periferie, însă toţi s-au opus să ne cazăm. Porumboiu a vorbit să se întîmple toate astea. Ne-am cazat la Bîrlad, asta este. Ni s-a spus că au şi ei familii şi să îi înţelegem”, a declarat Borcea. Dinspre Vaslui s-a replicat: “Invenţii, trebuia să îşi facă rezervare din timp”.


OPTIMISM. Revenind la meci, antrenorul dinamoviştilor, Mircea Rednic, este precaut: “O echipă care a învins Steaua şi CFR Cluj este clar puternică. Va fi dificil, au fotbalişti buni şi, cel mai important, formează un grup omogen. O partidă tare, cu o miză capitală. Am pregătit meciul la victorie, nu concep să pierdem”.

Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs, după ce se vehiculase numele lui Augustus Constantin sau Sorin Corpodean. “Nu mă tem de prestaţia arbitrilor, deşi, pe vremea cînd eram antrenor la Vaslui, aveam parte de arbitraje foarte bune. Domnul Porumboiu este un om puternic”, a mai spus Rednic. Tehnicianul gazdelor, Viorel Hizo, nu va putea conta pe un jucător de bază, Lucian Burdujan: “S-a acccidentat şi, deşi nu este ceva foarte grav, cu siguranţă nu îl vom forţa. Vrem să fie apt pentru partida cu Slavia Praga, din Cupa UEFA. În această situaţie, va fi greu cu Dinamo, ne-am mulţumi şi cu un punct”.

 

Miranda îl atacă pe Rednic

Transferat în returul sezonului trecut pentru 1,5 milioane de euro, Osvaldo Miranda a dezamăgit şi, o dată cu venirea lui Mircea Rednic, a fost trimis la echipa secundă, neintrînd în calculele “Puriului” pentru acest început de sezon. “Este o panaramă de antrenor”, le-ar fi spus atacantul argentinian unor apropiaţi la adresa tehnicianului. Acesta este apărat însă de preşedintele executiv, Cristi Borcea:

“Eu nu cred că Miranda a spus aşa ceva. Totuşi, cînd nu ne convine ceva, toţi ne înjurăm şefii, aşa că asta este. Dar este bine să încheiem aceste subiecte şi să ne concentrăm pentru meciul cu Vasluiul”. Pentru jocul cu moldovenii, Rednic îl va titulariza pe brazilianul Julio Cesar, în ciuda avertismentului lui Porumboiu că ar putea pierde la masa verde. De asemenea, Tamaş va fi titular, deşi a ratat meciurile echipei naţionale din cauza unei accidentări.

 

Opinie

“Nu îmi este frică de arbitraj, nu ei joacă, ci noi, fotbaliştii. Dacă joci bine, nu văd ce îţi poate face un arbitru. Patronii se ceartă mereu între ei înainte de fiecare meci important şi asta nu mi se pare normal. Dacă ar vorbi mai puţin, ar fi mult mai bine pentru fotbalul românesc”
Adrian Cristea,mijlocaş Dinamo


Farul – Steaua, sub semnul accidentărilor

În aşteptarea meciurilor din Liga Campionilor, antrenorul stelist Marius Lăcătuş îşi doreşte ca elevii săi să nu neglijeze competiţia internă, deşi vine la Constanţa cu o echipă decimată. Astfel, Rădoi, Nicoliţă, Szekely, Golanski, Ovidiu Petre, Pleşan şi Emeghara sînt accidentaţi, în timp ce Goian, Zapata şi Dayro Moreno vor fi odihniţi după convocările de la echipele naţionale. În aceste condiţii, Cernea va reintra în poarta Stelei după o pauză de aproape un an, în timp ce Ogăraru şi Semedo vor fi şi ei titulari, deşi au doar 10 zile de antrenament în Ghencea. De partea cealaltă, tehnicianul Ion Marin nu va putea conta pe brazilianul Gerlem, cel mai periculos om al constănţenilor în acest sezon. “Va fi un meci al orgoliilor, în care nu avem nimic de pierdut, ci doar de cîştigat. Cu o organizare bună şi o disciplină tactică foarte exactă, putem obţine un rezultat pozitiv. Avem atuurile noastre, ne vom juca şansa, mai ales că am mai învins Steaua şi altă dată”, a spus antrenorul Farului.

 

Liga 1, Etapa 7

Ieri
17:00 (GSP TV)
Gloria Bistriţa – CFR Cluj
S-a disputat după închiderea ediţiei.


20:00 (GSP TV 2)
CS Otopeni – FC Argeş
S-a disputat după închiderea ediţiei.


Azi
17:00 (GSP TV)
“U” Craiova – FC Timişoara
Arbitri: S. Corpodean – O. Şovre, C. Savu


19:00 (GSP TV)
FC Vaslui – Dinamo
Arbitri: I. Kovacs – A. Oniţa,Ed. Dumitrescu


20:45 (Antena 1)
Rapid – Unirea Urziceni
Arbitri: Cr. Balaj – Cr. Nica, Z. Szekely


21:30 (GSP TV)
Farul – Steaua
Arbitri: O. Haţegan – I. Popa, M. Iliescu

 

Mîine
17:00 (GSP TV)
Gaz Metan – Pandurii


19:00 (GSP TV)
Poli Iaşi – Oţelul


21:00 (GSP TV)
Gloria Buzău – FC Braşov

 

Clasament

  1. Unirea Urziceni       16-6     15 p

  2. FC Vaslui   8-3       15 p

  3. Dinamo      11-6     13 p

  4. Steaua        9-4       13 p

  5. Rapid         9-4       12 p

  6. Oţelul         9-6       10 p

  7. FC Braşov 6-4       10 p

  8. U Craiova  7-6       10 p

  9. Farul          6-6         9 p

10. CFR Cluj   8-4         8 p

11. FC Timişoara         11-8       7 p

12. Gloria Bistriţa         8-9         7 p

13. FC Argeş   7-9         7 p

14. Gaz Metan 7-10       5 p

15. Pandurii      6-13       4 p

16. Poli Iaşi      2-10       1 p

17. Gloria Buzău           3-13       0 p

18. CS Otopeni            5-17       0 p

 
*FC Timişoara a fost depunctată cu 6 puncte în urma deciziei TAS.
Etapa viitoare. Sîmbătă (20 septembrie): Oţelul – Bistriţa (17:00, GSP TV), FC Argeş – Buzău (19:00, GSP TV), Pandurii – Otopeni (21:00, GSP TV); Duminică (21 septembrie): Timişoara – Vaslui (19:00, GSP TV), Steaua – Gaz Metan (20:45, Antena 1), CFR Cluj – Farul (21:45, GSP TV); Luni (22 septembrie): FC Braşov – Rapid (17:00, GSP TV), Urziceni – “U” Craiova (19:00, GSP TV), Dinamo – Poli Iaşi (20:45, GSP TV).

 

Liga 2, Etapa 5

Azi, ora 11:00
Seria I: Dunărea Galaţi – Petrolul, Dinamo II – FC Botoşani (Sport.ro), Dunărea Giurgiu – Cetate Suceava, Modelu – FC Snagov, Ceahlăul – Chiajna, Delta Tulcea – Progresul (azi, ora 13:00, Sport.ro), CSM Ploieşti – FCM Bacău (mîine, ora 11:00, Sport.ro), FC Buftea – Sportul (mîine, ora 13:00, Sport.ro). Ştiinţa Bacău – Forex Braşov s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei.
Seria a II-a: CFR Timişoara – Mureşul Deva, FCM Tîrgu-Mureş – FC Bihor, Liberty Oradea – Internaţional Argeş, ACU Arad – U Cluj, Unirea Alba-Iulia – Drobeta Turnu-Severin, CSM Rm. Vîlcea – Mechel Cîmpia Turzii, FC Tîrgovişte – UTA, Lupeni – Arieşul Turda, Mioveni – Jiul (luni, ora 19:00).

×
Subiecte în articol: sport vaslui