x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern 3, 2, 1, 0. Cu câte echipe vom merge în grupe?

3, 2, 1, 0. Cu câte echipe vom merge în grupe?

de Adi Munteanu    |    25 Aug 2022   •   07:30
3, 2, 1, 0. Cu câte echipe vom merge în grupe?

Momentul adevărului pentru ultimele echipe rămase în lupta pentru grupele Conference League. Ideal ar fi să meargă mai departe și CFR, și Universitatea Craiova, și FCSB.

Există și o miză financiară importantă, dar și miza coeficientului UEFA, atât pentru cel de țară, cât și pentru echipe, luate individual. Un coeficient bun poate însemna statut de cap de serie în viitoarele tururi preliminare, evitând astfel echipe puternice. În plus, participarea în grupe va aduce și o rețetă financiară din vânzarea de bilete, mai ales la FCSB și Craiova, unde, în ultima vreme, spectatorii au venit la stadion în număr foarte mare.

Face Mirel o minune?

Adus la Craiova în principal pentru calificarea în premieră a CS Universitatea Craiova în grupele unei cupe europene și abia apoi pentru câștigarea titlului, Mirel Rădoi este marea speranță a oltenilor că drumul spre succes poate fi scurtat. Experimentul cu antrenorul Balint nu a funcționat și a fost limpede că trebuia adus un oltean cu prestanță pe bancă. Nu putem spune că echipa s-a descătușat dintr-odată, însă ceva schimbări în joc se văd. Între timp Rădoi a mai avut la dispoziție o săptămână de pregătire și tot ce trebuie să facă este să nu piardă în Israel, cu Hapoel Beer Sheva. Apoi se poate întâmpla orice. Una peste alta, Universitatea pornește cu șansa a doua, publicul din Israel va fi foarte gălăgios, atmosfera va fi ostilă. Mai mult, eliminarea experimentatului Paul Papp îi creează lui Rădoi un gol în apărare. Echipa ar putea arăta așa: Lazar - Găman, Silva, Screciu - Hanca, Crețu, Mateiu, Bancu - Baiaram, Kolici, Ivan.

FCSB, ori la bal, ori la spital

Cea mai dificilă sarcină o are vicecampioana Ligii 1. Înfrângerea de pe teren propriu și terenul sintetic din Norvegia sunt marile minusuri pentru echipa lui Dică. Peste aceste minusuri vine și presiunea patronului Gigi Becali, care a declarat că nu-și face probleme, „Viking e ca o echipă de liga a treia de la noi. Trecem lejer de ei. Îi batem la scor și pe sinteticul ăla al lor”, spunea acesta după înfrângerea de pe Arena Națională, scor 1-2. Dar FCSB mai are o problemă, poate cea mai mare: lipsa lui Darius Olaru, cel mai în formă jucător al echipei în acest început de sezon, cel pe la care au trecut toate acțiunile de atac. Poate ar trebui să vină și momentul ca Octavian Popescu să confirme, în sfârșit, așteptările. Un „11” probabil diseară ar fi: Târnovanu - Pantea, Dawa, Tamm Radunovici - Edjouma, Oaidă - Cordea, Octavian Popescu, Fl. Coman - Miculescu. 

CFR Cluj favorită. Dan Petrescu zice „Nu!”

În postura cea mai favorabilă este CFR Cluj. Nu a pierdut în deplasarea din Slovenia, cu Maribor, a fost cap de serie la tragerea la sorți, deci cotată ca favorită în fața campioanei slovene. Maribor nu a arătat ca o echipă de speriat în meciul tur, având doar trei șuturi pe poartă. În ceea ce privește echipa lui Dan Petrescu, aceasta a jucat în nota obișnuită, pragmatic, cu principalul obiectiv de a nu lua gol. Diseară va juca la fel și va încerca să speculeze fiecare ocazie oferită de adversar. Care adversar va trebui să iasă la atac. Desigur, „Bursucul” va avea un discurs la două capete, lăudând adversarul, care „este puternic, poate cel mai puternic pe care l-am întâlnit în toată cariera”.

Pentru CFR calificarea în grupele Conference este extrem de importantă. Cele câteva milioane de euro de la UEFA ar mai oferi un pic de redresare financiară după ratarea calificării în Champions League sau Europa League, pentru care clubul din Gruia a făcut investiții în jucători, inclusiv a golgheterului Farului Constanța, Jefte Betancor, dar care, până acum, nu a reușit să impresioneze ca anul trecut la echipa lui Hagi.

×