„La solicitarea antrenorului Ilie Poenaru și a staff-ului său tehnic, clubul UTA anunță rezilierea de comun acord a contractelor acestora. Le mulțumim tuturor pentru perioada petrecută la Arad și le dorim mult succes în viitor.”, au scris arădenii pe site-ul clubului.
Ilie Poenaru este antrenor la UTA Arad din luna mai a acestui an. Tehnicianul lasă echipa pe peultimul loc în clasamentul Superligii, cu 16 puncte. Arădenii nu mai câștigaseră niciunul din ultimele 6 meciuri, în toate competițiile, pierzând pe teren propriu ultimele două confruntări din Superligă, cu Universitatea Craiova și FC Argeș.
(sursa: Mediafax)