Trei zile i-au trebuit lui Victor Piţurcă să analizeze o nouă propunere făcută de Adrian Mititelu pentru a reveni ca antrenor la Craiova.
Deşi încă nu este nimic confirmat oficial, fostul tehnician al Stelei şi al echipei naţionale s-ar fi decis miercuri să accepte provocarea Universităţii, mai mulţi apropiaţi de-ai săi confirmând că formaţia din Bănie va fi preluată în mod oficial până cel târziu la finele săptămânii viitoare.
Mititelu i-a propus lui Piţurcă să stea pe bancă inclusiv la partida pe care craiovenii o vor susţine sâmbătă seară, de la ora 19:00, contra Sportului Studenţesc. Deşi iniţial a refuzat, preferând să aştepte cele două săptămâni în care campionatul va fi întrerupt pentru a cunoaşte cât mai bine lotul, Piţurcă urma ca aseară să-şi trimită colaboratorii, Eugen Neagoe şi Gabriel Boldici, la şedinţa de pregătire a "alb-albaştrilor", nefiind exclus ca astăzi să conducă personal antrenamentul.
"Sunt şanse mari să venim la Craiova", a admis Neagoe. După întâlnirea pe care a avut-o luni la Bucureşti cu Adrian Mititelu, fostul selecţioner şi-a făcut ieri după-amiază apariţia în Craiova, mergând la casa sa părintească, aflată în imediata vecinătate a Stadionului "Ion Oblemenco".
"Piţi", care a scos din maşină mai multe umeraşe cu haine, era deja aşteptat aici de Neagoe şi Boldici, dar şi de fiul său, Alex, marcator în ultimele două meciuri ale Universităţii. Instalarea sa depinde acum doar de rapiditatea cu care avocaţii lui Adrian Mititelu şi ai săi vor întocmi contractele, mai ales că vor exista mai multe clauze speciale. Până atunci însă, tehnicianul va încerca să mai aducă nişte jucători la Universitatea, mai ales că ziua de 30 august coincide şi cu terminarea perioadei de transferuri.
Citește pe Antena3.ro