Cei cinci candidaţi la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Vasile Avram, Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş, Sorin Răducanu şi Gheorghe Chivorchian, au acuzat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, o încercare a actualei conduceri de a amâna Adunarea Generală de alegeri de miercuri, după condamnarea lui Gică Popescu.
"Am aflat că se încearcă pe diferite căi ca Adunarea Generală să nu se ţină. Este una dintre cele mai mari lovituri care s-ar da democraţiei. Este prima oară în ultimii ani când s-a ţinut o campanie electorală la FRF. Au fost două viziuni, una care să conserve situaţia actuală şi una care să modernizeze fotbalul românesc", a afirmat Vasile Avram, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
"E un final de etapă. S-au eliminat două elemente nocive din fotbalul românesc. Pe de o parte clanul Becali şi pe de altă parte cooperativa care s-a format în jurul lui Jean Pădureanu. Domnul Mircea Sandu îşi doreşte să fie preşedinte de onoare. Îi sugerez să se retragă. Vă confirm că s-au dat telefoane ca oamenii să nu vină la Bucureşti", a spus, la rândul său, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România.
Fostul fotbalist Marcel Puşcaş a afirmat că "au fost umilite 230 de cluburi de fotbal. E nevoie de o schimbare a sistemului. De asta suntem 5 candidaţi. Toţi suntem animaţi de gândurile de a schimba ceva. Va trebui să-i dăm 10 milioane de euro lui Mititelu, alţi bani şi către Corvinul. Am ajuns să plătim 1,5 milioane de euro să aducem Argentina la Bucureşti. Consider că acest meci e o formă de a manipula. Sunt convins să DNA-ul mai are de lucrat. Cei condamnaţi azi în dosarul transferurilor au făcut greşeli mult mai mici decât Adalbert Kassai şi Mircea Sandu".
"Eu am spus că acel clan al lui Becali va intra la puşcărie. Nimeni nu m-a băgat în seamă. Toţi au crezut că sunt nebun. Eu îl cunosc pe Sandu din 1986. Nu înţeleg de ce a ţinut-o cu Gică Popescu până acum. Are dosar penal şi nu îl poţi susţine. Nu sunt nebun la cap să spun ceva dacă fotbalul românesc ar merge bine. Nu fac nimic doar de dragul schimbării. La FRF este o bombă atomică, o bombă chimică", a spus fostul atacant Sorin Răducanu.
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost condamnat, marţi, în dosarul transferurilor din fotbal, la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, astfel că nu mai poate candida la preşedinţia FRF.
"Nu vreau să comentez situaţia cu justiţia. Îmi pare nespus de rău pentru Gică Popescu, cred că era mai bine ca el să candideze fără să fie susţinut de actuala conducere şi lupta să se dea din punct de vedere al programului", a mai spus Vasile Avram.
Un alt candidat, Gheorghe Chivorchian, care s-a alăturat mai târziu vorbitorilor, a apreciat că "e comparabil cu un cutremur ceea ce s-a întâmplat azi, dar este de apreciat că justiţia şi-a spus cuvântul".
Adunarea Generală de alegeri a FRF va avea loc miercuri, de la ora 10,00, fiind necesară prezenţa a două treimi dintre cei 224 de membri afiliaţi pentru a fi statutară. În cazul în care nu va exista cvorum, se vor aştepta două ore, iar apoi dacă nu se schimbă nimic, Adunarea Generală va fi convocată pentru joi, iar dacă situaţia se repetă, atunci Comitetul Executiv al FRF o va convoca pentru o dată ulterioară. În acest caz este posibilă înscrierea şi altor candidaţi în cursă.