x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Colosul Zenit pentru Unirea

Colosul Zenit pentru Unirea

de Mihai Igirosanu    |    19 Iul 2010   •   00:00
Colosul Zenit pentru Unirea
Sursa foto: /AFP/Mediafax

Lotul ruşilor valorează circa 119 milioane de euro! Al vicecampionilor României doar 24 de milioane



Tragere la sorţi extrem de nefavorabilă pentru vicecampioana României. Unirea Urziceni va trebui să treacă de liderul la zi al campionatului din Rusia, Zenit St. Petersburg, pentru a ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor. Turul va avea loc pe 27 iulie, în Ghencea, iar returul pe 4 august, pe Stadionul Petrovsky din St. Petersburg.

De pe o listă pe care se mai aflau Ajax Amsterdam, Fenerbahce Istanbul, Dinamo Kiev sau Sporting Braga, ialomiţenii au dat peste adversarul cel mai puţin dorit. Ruşii se află în plin campionat, sunt în mare formă, ocupă prima poziţie după 13 etape, cu un avans de şapte puncte în faţa locului secund, Rubin Kazan.

"Din punctul meu de vedere, avem 50 la sută şanse de calificare în play-off. Este o echipă valoroasă care a avut rezultate foarte bune în Europa în ultimii ani. A câştigat trofee, a realizat performanţe în Liga Campionilor", a declarat mijlocaşul Unirii, Iulian Apostol.

Pe de altă parte, antrenorul italian al lui Zenit, Luciano Spaletti, a spus: "A-i subestima pe adversari, inclusiv echipa română, ar fi o mare greşeală. Au patru-şase jucători de mare valoare. Atacul, unul de forţă, e condus de Bilaşco şi Semedo. Contează mai puţin că începem în deplasare, deşi dacă ar fi fost să aleg şi eu mi-aş fi dorit să-i întâlnim pe terenul lor".

 Susţinută din 2005 de cea mai renumită companie de extragere a gazelor naturale din lume, Gazprom, Zenit are un lot cotat de transfermarkt.de la 119,350 de milioane de euro. În comparaţie, lotul Unirii este cotat la doar 24,675 de milioane. Cei mai scumpi jucători ai ruşilor sunt mijlocaşul portughez născut în Venezuela, Danny (17 milioane), mijlocaşul ofensiv Igor Denisov (14 milioane) şi mijlocaşul dreapta Vladimir Bystrov (13 milioane).

Sâmbătă, în campionat, Zenit a învins cu 2-0, acasă, pe Sibir, prin golurile marcate de belgianul Lombaerts ('30) şi de Şirokov ('53). Antrenorul Spaletti a folosit următoarea formulă de echipă: Malafeev - Hubocan, Krizanac, Lombaerts, Aniukov - Denisov, Bystrov ('67 Lazovici, '84 Ionov), Danny, Şirokov - Zirianov ('76 Huszti), Kerzakov.


EUROPA LEAGUE
Spre deosebire de Unirea Urziceni, care a fost ocolită de şansă, Dinamo şi mai cu seamă FC Timişoara pot răsufla uşurate după aflarea rezultatului tragerii la sorţi de vineri. Astfel, trupa lui Ioan Andone, care este ca şi calificată în turul III preliminar al Europa League după ce s-a impus pe terenul Olimpiei Bălţi cu 2-0, va întâlni echipa croată Hajduk Split, în vreme ce gruparea de pe Bega va da piept cu formaţia finlandeză Mypa. Adversara "câinilor" a debutat cu stângul în noul sezon, ratând câştigarea Supercupei Croaţiei, după ce a pierdut, sâmbătă, scor 0-1, meciul cu Dinamo Zagreb. În ceea ce o priveşte pe Mypa, aceasta este o echipă mai mult decât modestă care a ajuns în cupele europene graţie unui loc suplimentar primit de Finlanda de la UEFA după ierarhia fair-play. Meciurile tur vor avea loc la 29 iulie, în timp ce manşa secundă va avea loc la 5 august.

×
Subiecte în articol: stiri