x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Din nou Herea

Din nou Herea

21 Aug 2010   •   00:00
Din nou Herea
Sursa foto: /Intact Images

Fără să impresioneze, giuleştenii au învins cu 2-0 pe Gloria Bistriţa, ambele goluri fiind marcate de Ovidiu Herea, câte unul pe finalul fiecărei reprize. Atacantul a semnat cinci din cele şase reuşite ale Rapidului din acest sezon şi a urcat pe locul secund al clasamentului golgeterilor din Liga I.

Prima repriză a fost săracă în ocazii de poartă. Primii s-au remarcat giuleştenii, dar lovitura de cap a lui Herea a fost reţinută de Albuţ. Ardelenii au replicat după o lovitură liberă bătută foarte bine de Ene, dar Frăsinescu, apărut excelent la colţul scurt, a trecut pe lângă minge. Tot în prima parte mai trebuie remarcată accidentarea lui Costin Lazăr, înlocuit după ce a fost lovit involuntar de coechipierul său, Marcos Antonio.

Rapidiştii au cerut apoi penalty după ce Bozovici a fost tras discret de tricou în careul advers, dar fundaşul muntenegrean s-a ales doar cu un avertisment pentru simulare. Centralul Marius Avram avea să dicteze până la urmă penalty pentru gazde în prelungirile primei reprize, la un duel între Marcos Antonio şi Frăsinescu, iar Herea a transformat cu siguranţă pentru 1-0.

Dacă era posibil, după pauză s-a jucat şi mai puţin fotbal. Au fost în schimb o mulţime de intrări dure, dar şi numeroase clinciuri între jucătorii celor două echipe. Pe final, Herea a profitat de o greşeală a lui Vali Năstase şi a închis tabela cu un şut plasat, la colţul lung.

"Mă bucur că am înscris şi în această etapă şi că am învins cu 2-0. Ne bucurăm că suporterii au venit la meci după înfrângerea cu Dinamo şi ne-au susţinut la fel ca în prima etapă. A fost un accident cu Dinamo, ne-am relaxat un pic după pauză, trebuie să învăţăm din greşeli şi să nu le mai repetăm. Eu zic că asta e adevărata faţă a Rapidului", a spus Herea după meci.


Rapid - Gloria Bistriţa 2-0
A marcat: Herea 45-pen, 90

Rapid: Bornescu - Rui Duarte, Marcos Antonio, M. Constantin, Bozovici - M. Roman (77 Veronesi), C. Lazăr (33 Cassio), Spadacio, Grigorie - Herea, Sburlea (66 Ezequias). Antrenor: Marius Şumudică
Bistriţa: Albuţ - Frăsinescu, V. Năstase, Szukala, Tudose - R. Mărginean, A. Mureşan (70 Coroian) - C. Petre (77 Ygor De Souza), Predescu, G. Ene (63 Băjenaru) - Moraes. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Arbitru: Marius Avram

×
Subiecte în articol: liga i