„Tribunalul de Arbitraj Sportiv a emis în cursul zilei de luni, 6 februarie, decizia în cazul privind licența de participare în competițiile europene a clubului Farul Constanța, iar în urma analizei argumentelor clubului și ale FRF a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB.”, se scrie în anunțul FRF.
„În ceea ce privește licența de participare a Farului Constanța în competițiile europene, UEFA o va reanaliza ținând însă cont de prevederile deciziei TAS.”, se mai spune în comunicat
Farul avea interdicție de participare din partea UEFA în competițiile europene din cauza fuziunii cu Viitorul. Farul a susținut că a fost doar o schimbare de denumire și a solicitat Tribunalului de Arbitraj Sportiv să anuleze decizia UEFA.
În urma ședinței de judecată din luna decembrie nu a fost comunicat un verdict final. Farul a făcut o solicitare în acest sens, motivând cu perioada de transferuri din ianuarie și dorința de a-și planifica strategia pentru sezonul viitor.
Clubul a beneficiat de susținere și din partea FRF, care inițial a răspuns pozitiv la solicitarea pentru licențierea europeană dar această decizie a fost schimbată ulterior de către UEFA.
(sursa: Mediafax)