x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ghionea a semnat cu Timişoara: Am apreciat mereu publicul de aici

Ghionea a semnat cu Timişoara: Am apreciat mereu publicul de aici

09 Feb 2011   •   14:05
Ghionea a semnat cu Timişoara: Am apreciat mereu publicul de aici
Sursa foto: /Intact Images

În ziua în care şi-a recuperat palmaresul, Timişoara a mai dat o lovitură de imagine: clubul bănăţean a anunţat în această după-amiază, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord pentru aducerea fostului căpitan al Stelei, Sorin Ghionea. Fundaşul de 31 de ani şi-a reziliat recent contractul cu gruparea rusă FC Rostov şi a fost propus în această iarnă şi lui Dinamo, dar "câinii" au refuzat să-l înregimenteze din cauza trecutului său stelist.

"Mă bucur că am semnat cu FC Timişoara şi că lucrurile s-au rezolvat aşa de repede. Sper să îndeplinim împreună obiectivele clubului: cucerirea titlului şi participarea în Liga Campionilor. Deşi am evoluat doar ca adversar pe stadionul «Dan Păltinişanu», am apreciat mereu publicul timişorean. Suporterii Timişoarei au fost mereu alături de echipă şi, în momentele grele, constituie un public pătimaş şi devotat", a spus Ghionea pentru site-ul oficial al clubului timişorean.

De-a lungul carierei, Ghionea a mai jucat pentru Dunărea Galaţi şi Oţelul. La echipa naţională, Ghionea a evoluat în 13 partide, reuşind să înscrie un gol. De asemenea, noul jucător al grupării bănăţene are şi două prezenţe la echipa naţională de tineret.

×
Subiecte în articol: ghionea fc timiŞoara fotbal intern