Privită la un moment dat ca inevitabilă, retrogradarea în Liga a II-a din cauza licenţei nu mai ameninţă atât de tare gruparea din Bănie. Strâns cu uşa de faptul că în dosarul de licenţiere trebuia depusă o hârtie prin care fiecare angajat al clubului avea de semnat că este la zi cu salariile, Adrian Mititelu n-a mai avut ce face şi le-a plătit oamenilor retribuţiile cu care le era restant. În unele situaţii, au existat angajaţi care nu mai fuseseră plătiţi de aproape zece luni!
Lucrurile au stat aproape similar şi anul trecut, când Craiova a obţinut licenţa fără prea mare bătaie de cap. Chiar dacă nu-şi mai plătise oamenii din club cu câteva luni bune înaintea termenului pentru licenţiere, Mititelu i-a îmbrobodit atunci pe aceştia, promiţându-le că îşi vor primi banii după ce urma să perfecteze o afacere. Evident, afacerea n-a mai venit, iar angajaţii au rămas cu ochii în soare. De data aceasta, o parte din salariaţi au recurs la o stratagemă. Ştiind că se apropie 31 martie, data-limită pentru depunerea dosarelor de licenţiere, câţiva au depus memorii la FRF, prin care semnalau datoriile uriaşe acumulate de club faţă de ei. Cum FRF a înregistrat plângerile, trimiţând apoi copii pe faxul grupării din Bănie, Mititelu şi-a ieşit din pepeni. De exemplu, lui Vicenţiu Neagoe, ofiţer de presă, i-a blocat imediat accesul la telefonul de serviciu. În replică, acesta l-a anunţat că demisionează, dar că nu va renunţa la acţiunea de recuperare a banilor, diferendul luând sfârşit ieri, după ce clubul a făcut plăţile restante.
Banii cu care Mititelu a mai amorţit puţin atmosfera din club reprezintă prima tranşă plătită de Gigi Becali pentru atacantul Mihai Costea, în valoare de 700.000 de euro, urmând ca restul de 500.000 să fie achitaţi la vară, când jucătorul va ajunge efectiv în Ghencea. Pentru ca licenţa să poată fi totuşi luată, Mititelu mai are de rezolvat problema datoriilor către bugetul de stat, cifrate la 2,5 milioane de euro.