x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ionuț Stroe: Lucrările la stadionul Giulești sunt întârziate dar vor recupera în 3-4 luni

Ionuț Stroe: Lucrările la stadionul Giulești sunt întârziate dar vor recupera în 3-4 luni

28 Apr 2020   •   13:09
Ionuț Stroe: Lucrările la stadionul Giulești sunt întârziate dar vor recupera în 3-4 luni
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a afirmat, în cadrul unei vizite făcute pe şantierul stadionului Giuleşti, că lucrările sunt întârziate, faţă de Steaua şi Arcul de Triumf, dar va recupera decalajul în următoarele luni.

"Stadionul Giuleşti este într-adevăr un pic întârziat faţă de celelalte, dar aş risca un pariu că în maxim 3-4 luni de zile vom fi cu construcţia la acelaşi stadiu la care ne aflăm acum cu Ghencea. Vedeţi bine şi aici se lucrează, oamenii sunt foarte activi, nu există niciun fel de sincopă de a efectua lucrările angajate, sunt foarte mulţi muncitori. Avem şi tribune la stadionul Giuleşti, nu în fază finală, dar destul de avansate faţă de ultima noastră vizită", a declarat Stroe, într-un videoclip pe Facebook.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020 chiar dacă aceasta va avea loc în anul 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală. Campionatul se va desfășura în: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania). După decizia amânării turneului final, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte organizarea unor meciuri ale CE.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale.

Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo, însă lucrările au început doar la primele trei.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului.

×
Subiecte în articol: stadionul giuleşti ionut stroe