x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Iordănescu - mesaj de încurajare pentru Nicușor Bancu

Iordănescu - mesaj de încurajare pentru Nicușor Bancu

16 Noi 2022   •   10:29
Iordănescu - mesaj de încurajare pentru Nicușor Bancu
Sursa foto: Hepta

Echipa Națională de fotbal masculin a României va disputa joi și duminică două meciuri amicale în compania Sloveniei, la Cluj, și a Moldovei, la Chișinău. Dintre jucătorii convocați inițial, Bancu, Tănase și Alibec s-au accidentat. Edward Iordănescu le-a transmis un mesaj de încurajare.

Selecționerul Edward Iordănescu i-a transmis marți seara un mesaj lui Nicușor Bancu, jucător care va fi supus unei operații la genunchi:

„Am primit cu mâhnire și îngrijorare verdictul medical în privința lui Nicușor Bancu. Îi transmit toată susținerea mea și a staff-ului echipei naționale, sunt alături de el în această încercare așa cum am fost și sunt alături de Ianis Hagi și Iulian Cristea, ultimii tricolori care au trecut prin accidentări grave.”, a spus Iordănescu citat de frf.ro.

„Unul dintre cei mai eficienți jucători la precedenta acțiune a reprezentativei, Nicușor Bancu rămâne un jucător de bază al naționalei noastre. Îl asigur că îl așteptăm înapoi în familia României, unde avem semnale că vor reveni după indisponibilități și Man, Mihăilă, Chiricheș sau Radu.”, a completat selecționerul.

„Din păcate, continuă situația dificilă cauzată de accidentări. Tănase și Alibec trec la rândul lor prin astfel de situații, dar îi asigur pe toți de sprijinul și încrederea noastră. Multă sănătate, recuperare rapidă și vă așteptăm să LUPTĂM ÎMPREUNĂ!.”, și-a încheiat mesajul Edward Iordănescu.

Lotul convocat pentru meciurile cu Slovenia și Moldova:

Portari: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0), Mihai Popa (FC Voluntari, 0/0)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Alexandru Pantea (FCSB, 0/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 16/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 23/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 1/0), Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova, 0/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 0/0)

Mijlocași: Darius Olaru (FCSB, 7/0), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 7/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 8/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 43/2), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 26/3), Andrei Cordea (FCSB, 4/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 3/0), Antonio Sefer (FC Rapid 1923, 0/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 3/0), Claudiu Petrila (CFR Cluj, 0/0)

Atacanți: George Pușcaș (Genoa | Italia, 32/10), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Daniel Paraschiv (Hermannstadt, 0/0)


Programul meciurilor

Joi, 17 noiembrie, ora 18:30, Cluj Arena (Cluj-Napoca): România – Slovenia
Duminică, 20 noiembrie, ora 20:30, stadion Zimbru (Chișinău): Moldova – România

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Edward Iordănescu nicusor bancu