x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern "La Craiova nu e puşcărie!"

"La Craiova nu e puşcărie!"

de Dragos Stoica    |    30 Ian 2011   •   21:09
"La Craiova nu e puşcărie!"
Sursa foto: /Intact Images/Gazeta Sporturilor

149066-gsp-intact-an109-aurel-ticleanu.jpgRevenit la Craiova după cinci luni de la demiterea prin SMS din funcţia de antrenor, Aurel Ţicleanu explică de ce a ales să colaboreze din nou cu Adrian Mititelu.

● Jurnalul Naţional: I-aţi surprins pe mulţi când aţi acceptat să vă întoarceţi la Universitatea. Cum v-a convins Adrian Mititelu?
Aurel Ţicleanu: Lucrurile sunt simple. Chiar dacă eu am fost în­depărtat din funcţia de antrenor principal atunci când a venit Victor Piţurcă, înţelegerea contractuală dintre mine şi club n-a fost reziliată. Aşa că eu practic eram în continuare angajat al lui Adrian Mititelu, iar când acesta m-a rechemat, spunându-mi că are nevoie să-i dau o mână de ajutor, m-am prezentat din nou la serviciu.

● Jucătorii se plâng de lipsa ba­nilor.
Nu sunt lucrurile chiar aşa cu vor unii să pară. S-au dat de curând nişte bani, iar în zilele următoare se va mai plăti un salariu. Oricum, tot ceea ce este legat de bani trebuie discutat cu Adrian Mititelu. El se ocupă de partea cu finanţele, în timp ce eu am alte atribuţii.

● Care ar fi acestea?
Problema mea este echipa. Au plecat jucători destui, acum mă interesează ca aceia care vin să corespundă pretenţiilor lui Nicolo Napoli. Am discutat şi eu cu băieţii când am fost în cantonamentul de la Govora, unde, apropo, am stat într-un hotel renovat acum şase luni şi nici vorbă să ne mănânce şobolanii, cum au spus unii. Acum voi pleca în Antalya, aştept meciurile de verificare, ca să vedem exact unde suntem. E o atmosferă mai încărcată acum, dar să ştiţi că nu e puşcărie, fiecare jucător poate pleca dacă vine cu o ofertă bună. În fond, la echipa asta s-a jucat mereu şi cu sufletul. Cine vrea să stea rămâne, cine nu poate pleca!

● Se va lua licenţa pentru sezonul viitor?
Vreau să fie limpede că povestea cu licenţa nu este treaba mea! De asta se ocupă numai Adrian Mititelu, eu nu am atribuţiile bugetului şi cheltuie­li­lor. Dacă trebuie să facem o casă îm­preună, iar mie mi-ai repartizat un pe­rete, atunci eu de peretele ăla am să mă ocup. Nu e pro­ble­ma mea, nu pot să-mi dau cu pă­re­rea.

×
Subiecte în articol: fotbal intern