x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1. Concordia Chiajna - CFR Cluj, 1-2

Liga 1. Concordia Chiajna - CFR Cluj, 1-2

28 Oct 2016   •   22:48
Liga 1. Concordia Chiajna - CFR Cluj, 1-2

CFR Cluj a învins-o în deplasare pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-1 (1-1), vineri, în primul meci din etapa a 14-a a Ligii I, cea dintâi a returului.

Concordia a deschis scorul prin Neluţ Roşu (34 - penalty), fost jucător al clujenilor, dar CFR a restabilit egalitatea peste doar patru minute, prin Cristian Bud (38). Atacantul francez Billel Omrani, intrat în minutul 59, a marcat golul victoriei pentru oaspeţi (71).

CFR a acuzat şi anularea eronată a unui gol, marcat de Cristian Bud (65), pentru o presupusă poziţie de ofsaid.

Concordia a ajuns la patru etape fără victorie (2 egaluri, 2 eşecuri). Ilfovenii au o singură victorie acasă în acest campionat, pe 13 august, 1-0 cu Gaz Metan Mediaş.

În prima etapă, CFR s-a impus cu 2-0 în faţa Concordiei.

CS Concordia Chiajna - CFR 1907 Cluj 1-2 (1-1), Stadion "Concordia" - Chiajna
Au marcat: Neluţ Roşu (34 - penalty), respectiv Cristian Bud (38), Billel Omrani (71).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Oradea), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: concordia chiajna cfr cluj liga 1