x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mircea Sandu a renunţat la funcţia de preşedinte de onoare al FRF: "Nu accept ca numele meu să fie asociat cu o gaşcă de impostori"

Mircea Sandu a renunţat la funcţia de preşedinte de onoare al FRF: "Nu accept ca numele meu să fie asociat cu o gaşcă de impostori"

08 Aug 2014   •   11:44
Mircea Sandu a renunţat la funcţia de preşedinte de onoare al FRF: "Nu accept ca numele meu să fie asociat cu o gaşcă de impostori"

Mircea Sandu a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că renunţă la postul de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Fotbal, în care fusese numit de Adunarea Generală a forului naţional, şi i-a cerut demisia lui Răzvan Burleanu din funcţia de preşedinte al FRF.

"Nedorind să particip la falimentul FRF am decis ca astăzi să renunţ la funcţia de preşedinte de onoare al FRF, inclusiv la contractul de rentă viageră. Lehamitea la care am ajuns astăzi mă determină să mă retrag şi să renunţ la funcţia de preşedinte de onoare şi la renta viageră", a afirmat Sandu, care a condus FRF până la începutul lunii martie, când a fost Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte al forului.

Sandu a mai spus că nu doreşte să fie ''părtaş la fărădelegile şi performanţele negative ale actualei conduceri a FRF. Nu pot să accept ca numele meu să fie asociat cu o gaşcă de impostori. Nu accept să fiu propus la funcţia de vicepreşedinte UEFA de către o federaţie în care nu mă regăsesc. La FRF toate uşile sunt închise astăzi. Au fost daţi oameni afară pentru că au bătut la uşa şefilor de acolo. Nu există transparenţă".

Mircea Sandu a mai subliniat că prin renunţarea la titlul de preşedinte de onoare al FRF se detaşează şi se dezice "de laşitatea oamenilor din Adunarea Generală şi din Comitetul Executiv şi de managementul promovat de Răzvan Burleanu. Sunt impostori, pentru că ei mint cum respiră. În contract mă angajam să susţin cu toată puterea mea organizare Euro 2020 la Bucureşti. Iar Mihalache (Dumitru Mihalache, n. red.), pe care l-a dat afară, e cel mai bun din România la organizare, a fost project manager la finala Europa League din 2012".

"Pentru că minte cum respiră, îi cer demisia din funcţia de preşedinte (lui Burleanu, n. red.). Sunt convins că nu va renunţa. De astăzi, Burleanu trebuie să ştie că nimeni nu va mai da crezare vorbelor sale cu care fardează falsul şi minciuna. Minciuna impune demisia lui. Refuz să mai candidez pentru Comitetul Executiv UEFA la eventuala propunere a acestor indivizi. Voi face o opoziţie constructivă", a subliniat Sandu, conform Agerpres.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, ceruse pe 1 iulie ca Mircea Sandu să renunţe la renta viageră pe care o primea.

Adunarea Generală extraordinară a FRF a dezbătut la data de 28 iunie validarea contractului de rentă viageră a preşedintelui onorific Mircea Sandu şi a decis prin vot majoritar să anuleze toate privilegiile de care se bucura fostul preşedinte. Prin vot, membrii afiliaţi i-au retras lui Mircea Sandu calitatea de administrator al CNAF Mogoşoaia şi au împuternicit federaţia şi o casă de avocatură să anuleze contractul de rentă viageră.

Potrivit lui Burleanu, Mircea Sandu beneficia de o rentă de 5.000 euro lunar plus taxe, doi angajaţi cu 25.000 lei net, o maşină de lux plus combustibil, călătorii la clasa business şi diurnă de 500 de euro pe zi.

×
Subiecte în articol: mircea sandu frf razvan burleanu