x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapid Bucureşti are un nou patron. Cine este noul acţionar principal al clubului din Giuleşti

Rapid Bucureşti are un nou patron. Cine este noul acţionar principal al clubului din Giuleşti

26 Iul 2014   •   15:01
Rapid Bucureşti are un nou patron. Cine este noul acţionar principal al clubului din Giuleşti

Omul de afaceri Valerii Moraru, din Republica Moldova, s-a prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ca noul patron al clubul de fotbal Rapid Bucureşti. 'Am cumpărat 75% din club şi urmează şi alte negocieri. Am făcut o tranzacţie de proporţii, urmează şi altele pe care sper să le finalizăm. Vreau să le mulţumesc avocaţilor şi clubului Rapid, care ne-a pus la dispoziţie toate actele. Sunt conştient că urmează o perioadă grea', a declarat noul acţionat principal al clubului din Giuleşti, conform Agerpres.

'Rapid este un brand mare, era păcat să dispară. Vreau ca foştii acţionari să aibă şi ei nişte procente mici'', a mai spus Moraru, care a precizat că a ales să investească la Rapid ''pentru tradiţie şi pentru suporterii minunaţi. Toată familia m-a susţinut pentru această preluare şi este unica achiziţie unde familia a votat unanim'.

Omul de afaceri a afirmat că ''nicăieri în lume nu au mai existat suporteri ai unei echipe care să ajungă la spital după ce au intrat în greva foamei pentru clubul pe care-l iubesc. Am fost la mai multe meciuri ale echipei şi m-au impresionat mai multe aspecte'

Moraru a menţionat că s-a semnat şi contractul cu noul antrenor, Ionel Ganea, şi că există mai multe oferte din partea impresarilor pentru aducerea de jucători: 'A fost semnat contractul cu un nou antrenor, chiar dacă acesta a fost negociat în absenţa noastră. Dacă îşi va atinge obiectivele acest lucru este foarte bine. Administratorul judiciar a stipulat nişte clauze corecte şi obiective, iar contractul poate fi reziliat oricând. Avem mai multe oferte de la impresari străini pentru aducerea unor jucători la Rapid. Săptămâna viitoare vom decide cu staff-ul tehnic cine va veni. Domnul Ganea are obiective, dar are nevoie şi de condiţii'.

Valerii Moraru consideră că lucrul cel mai important este ca jucătorii să aibă salariile la zi şi a subliniat că datoriile clubului Rapid, aflat în insolvenţă, se ridică la 4 milioane de euro.

'La un astfel de nivel nu am mai fost niciodată, dar am mai susţinut financiar echipe din Moldova, avem experienţă. Unele dintre ele chiar au avut performanţe, au şi promovat din Liga a II-a, în prima ligă', a precizat Moraru, care a promis că va face demersuri şi pentru reconstruirea stadionului.

Valerii Moraru deţine companiile Azuga Waters şi Perla Covasnei şi a promis că va vira imediat în contul clubului suma de 500.000 de euro, urmată de încă o jumătate de milion înainte de retur.

Rapid va debuta în campionatul 2014-2015 al Ligii I sâmbătă seara, de la ora 21,00, în Giuleşti, în faţa campioanei Steaua.

×