x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Record de asistenţă în 1.Bundesliga

Record de asistenţă în 1.Bundesliga

de Mihai Morcovescu    |    02 Sep 2010   •   00:00
Record de asistenţă în 1.Bundesliga
Sursa foto: /Reuters

Media spectatorilor prezenţi în primele două etape ale noului sezon din 1.Bundesliga a fost de 42.237 per meci,  ceea ce reprezintă un record pentru liga de elită a campionatului german, informează cotidianul Bild, preluat de Mediafax.

Pe lângă recordul de asistenţă, startul actualului campionat a mai înregistrat alte cifre de referinţă.

Nici o partidă disputată în primele două runde nu s-a încheiat fără gol şi numai un joc s-a terminat nedecis: Borussia Mönchengladbach - FC Nürnberg 1-1, în prima etapă. O situaţie similară s-a mai înregistrat o singură dată, în ediţia 1972/1973.

De asemenea, şapte dintre cele nouă meciuri ale etapei a doua s-au încheiat cu victoria oaspeţilor, fapt nemaiîntâlnit într-o etapă din campionatul Germaniei. Echipele vizitatoare au marcat împreună 36 de goluri, care este un nou record în 1.Bundesliga pentru primele două runde.

În cele 18 jocuri jucate în primele două etape în prima ligă din Germania s-au marcat  în total 67 de goluri (medie 3,72 goluri per meci). Ultima oară când se înscrisese mai mult în primele două runde s-a întâmplat în sezonul 1984/1985, când s-au marcat 70 de goluri. Din totalul de 67 de goluri, atacanţii au reuşit 37, fiind, astfel, doborât un alt record, stabilit în ediţia 1993/1994. Şase goluri, adică 10%, au fost înscrise ca urmare a unor gafe imense comise de portari. Mai multe astfel de goluri (7) au fost făcute cadou de goalkeeperi în primele două runde ale campionatului 1993/1994.

După ce, în prima etapă, Borussia Dortmund a pierdut pe teren propriu, 0-2 cu Leverkusen, antrenorul Jürgen Klopp a aliniat în deplasarea de la Stuttgart cea mai tânără echipă dintre toate cele 18 de competitoare din 1.Bundesliga. Şapte fotbalişti au avut cel mult de 22 de ani, iar media echipei a fost de 23,97 ani! Borussia a câştigat meciul cu VfB, echipa lui Ciprian Marică, scor 3-1, unul dintre goluri fiind înscrise de Mario Gotze, care are 18 ani.

În primele 18 partide ale campionatului 2010/2011 au fost comise doar 542 de faluturi, aproximativ 30 per partidă, aceasta fiind cea mai mică medie înregistrată după ediţia 1993/1994.

×
Subiecte în articol: stiri