În ultimul meci programat sâmbătă în etapa a 2-a a Ligii 1, vicecampioana Unirea Urziceni şi Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, rezultat care avantajează contracandidatele la titlu ale celor două formaţii.
Deşi nu s-a înscris nici un gol, partida s-a disputat într-un ritm alert, cele două combatante oferind un spectacol agreabil, cu multe faze importante la ambele porţi.
Antrenorul Unirii, Roni Levy nu a fost scutit de probleme nici la această partidă, el fiind obligat să facă o primă schimbare după doar 11 minute, atunci când Sorin Paraschiv, nerefăcut fupă o accidentare la muşchii adductori, i-a lăsat locul lui Laurenţiu Marinescu. Pentru returul cu Zenit din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, tehnicianul israelian va avea la dispoziţie doar doi milocaşi centrali, Marinescu şi Brandan, asta pentru că Paraschiv nu va putea fi, probabil, recuperat, Pădureţu este suspendat după cartonaşul roşu primit în tur, Dan Matei a fost transferat la Tg. Mureş, iar Todoran şi Nicu nu au fost incluşi pe lista UEFA.
În schimb, Brandan şi Semedo au revenit în primul "11" al Unirii, după ce au fost scoşi din lot la meciul cu Zenit, şi este de aşteptat ca ambii să evolueze în returul cu echipa rusă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Ghinionistul serii a fost însă Marius Şumudică, tehnicianul rapidist fiind nevoit să facă două înlocuiri înainte de pauză din cauza accidentărilor lui Cesinha şi Marius Constantin, şi asta într-un interval de numai 5 minute!
Mai întâi, mijlocaşul brazilian al Rapidului a călcat strâmb după un duel cu Onofraş şi, deşi a primit îngrijiri medicale în încercarea de a relua jocul, în cele din urmă i-a făcut lui Şumudică semn că nu mai poate, iar acesta l-a trimis pe teren pe Herea.
Cinci minute mai târziu, a fost rândul lui Marius Constantin să acuze o accidentare tot la gleznă, după ce a aterizat greşit la un duel aerian cu Bilaşco. Fundaşul de fier al giuleştenilor a încercat să ducă şi el meciul mai departe, însă a trebuit în cele din urmă să solicite schimbare, în locul său intrând Glauber.
Au jucat următoarele formaţii:
Unirea: C. Grigore - P. Marin, Galamaz, Maftei, Brandan - S. Paraschiv (11 Marinescu), Pădureţu - Semedo (59 Neaga), Onofraş (76 Rusescu), Frunză - Bilaşco. Antrenor: Roni Levi.
Rapid: Bornescu - Rui Duarte, M. Antonio, M. Constantin (41 Glauber), Ezequias - C. Lazăr - Roman, Spadacio, Cesinha (36 Herea) - Cassio, Sburlea (66 Bozovici). Antrenori: Marius Şumudică.
Arbitru: Augustus Constantin