x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Săgeata Năvodari şi ACS Poli Timişoara au retrogradat în Liga a II-a

Săgeata Năvodari şi ACS Poli Timişoara au retrogradat în Liga a II-a

22 Mai 2014   •   08:36
Săgeata Năvodari şi ACS Poli Timişoara au retrogradat în Liga a II-a

Campionatul s-a încheiat miercuri seară, odată cu ultimele cinci partide ale rundei cu numărul 34, etapă care a oferit numele celor două echipe care vor însoţi Coprona Braşov şi FC Vaslui, care nu a primit licenţa, în eşalonulş secund.

Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov au oferit o remiză de salon, scor 1-1, care a trimis ]n Liga a II-a pe ACS Poli Timişoara şi Săgeata Năvodari, deşi acestea au câştigat partidele din ultima etapă, 1-0 cu Concordia Chiajna, respectiv 2-1 cu CFR Cluj.

La egalitate de puncte, 38, între Braşov, Timişoara şi Săgeata, câştig de cauză a avut echipa de sub Tâmpa, care a avut cele mai multe puncte în partidele cu cele două rivale.

Campioana Steaua va lua startul în preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde va avea statut de cap de serie în toatre cele trei tururi pe care le va disputa în tentativa de a ajunge în hrupele competiţiei.

Astra Giurgiu şi Petrolul Ploieşti vor evolua în Europa League, la fel ca şi CFR Cluj, care va lua locul echipei clasate pe patru, Dinamo, a cărei licenţă europeană a fost retrasă miercuri de FRF.

Titlul de golgheter a revenit lui Liviu Antal (FC Vaslui), cu 15 goluri.

Sezonul intern se încheie vineri, odată cu finala Cupei României, dintre Steaua şi Astra Giurgiu, care poate aduce fie un trofeu în premieră pentru Astra, fie a 22-a Cupă pentru Steaua, care ar realiza astfel primul event după o pauză de 17 ani.

×