Gică Hagi a lansat un atac, pe cât de neaşteptat, pe atât de dur, la adresa lui Mircea Sandu, fostul internaţional declarându-se nemulţumit de modul în care s-a comportat fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal după alegerea succesorului său.
"Am văzut că l-a condus. O zi după l-a condus la Mogoşoaia şi la Buftea, a făcut pe şoferul. Trebuia să fie mai puternic Mircea Sandu", a spus Hagi.
Sandu susţine că nu este supărat pe omul care a condus naţionala României către cele mai mari succese: "Gică Hagi este supărat pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Gică Popescu. I-am spus lui Gică Hagi că aia era maşina Federaţiei, pe care în momentul în care am ajuns la Mogoşoaia i-am predat-o preşedintelui. Eu nu sunt şofer, sunt membru în comitetul executiv al UEFA, sunt preşedintele de onoare al Federaţiei", a declarat fostul preşedinte FRF la Dolce Sport, unde a fost invitat joi seară.
Mircea Sandu şi Gică Hagi l-au susţinut în campania electorală de la FRF pe rivalul lui Răzvan Burleanu, Gică Popescu.