Început interesant de an pentru Vali Găman. Fugar din cantonamentul oltenilor de la Govora, fotbalistul şi-a căutat deocamdată zadarnic izbăvirea la Comisia pentru soluţionarea a litigiilor, unde memoriul prin care a solicitat să devină jucător liber a fost amânat pentru a doua oară consecutiv. Între timp, transferul la Vitesse Arnhem a căzut, după ce olandezii s-au speriat de reacţia promptă a grupării din Bănie, deşi prezentaseră jucătorul chiar pe site-ul oficial, iar Universitatea doreşte acum să-l direcţioneze pe fotbalist spre Dnepr Dnepropetrovsk. Conform unor surse din cadrul clubului, Adrian Mititelu are de la Dnepr o ofertă fermă de aproximativ 4 milioane de euro.
Ieri, clubul din Bănie a arătat pe site-ul oficial o înştiinţare primită prin fax din partea ucrainenilor, care solicită ca fotbalistul să se prezinte cel târziu în cursul zilei de astăzi în Spania, acolo unde echipa se află în cantonament. Potrivit oltenilor, Dnepr îl aşteaptă pe fotbalist de aproximativ o săptămână, iar clubul i-a rezervat deja bilet de avion. „Facem apel ca jucătorul să ia legătura cu clubul nostru până diseară (n.r. aseară) la ora 18:00, în vederea perfectării detaliilor legate de deplasarea în Spania, pentru care Universitatea a rezervat deja bilet de avion”, se scrie în comunicatul de pe site. Mai mult, craiovenii au prezentat tot aici şi copia scanată a biletului de avion, încercând pare-se din răsputeri să-l convingă pe Găman să plece spre Malaga, la numai două zile după ce pe acelaşi site era anunţat faptul că jucătorul este netransferabil la Vitesse Arnhem.