Ciocnirile între fanii sârbilor şi poliţie au început încă din afara stadionului, însă lucrurile s-au precipitat o dată cu intrarea celor circa 1.600 de suporteri vizitatori pe arena genoveză.
Odată ajunşi în sectorul rezervat oaspeţilor, în celebra "cuşcă" de pe Marassi, a intrat în acţiune "Omul negru", cel care a tăiat plasa de protecţie, permiţându-le huliganilor să arunce cu fumigene şi cu petarde.
Ulterior, selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a explicat că au existat momente în care i-a fost teamă:
"Când am văzut că ultraşii sârbi vor să treacă gardul de protecţie care îi despărţea de ita-lieni, mi-a fost de-a dreptul frică. Am văzut oameni cu copii care nu ştiau cum să fugă mai repede. Puţin a lipsit până la o adevărată tragedie".
17 suporteri sârbi au fost arestaţi, inclusiv "Omul negru", identificat ulterior ca fiind Ivan Bogdanov, unul dintre conducătorii istorici ai fanilor plavi. Serbia va pierde probabil meciul la "masa verde", însă sancţiunile pot fi mult mai drastice, mergând până la excluderea din toate competiţiile.
Preşedintele Federaţiei Sârbe de Fotbal, Tomislav Karadzici, crede că huliganii nu au comis la Genova un atac împotriva fotbalului, ci împotriva statului. În acelaşi timp presa de la Belgrad vorbeşte despre "cea mai mare ruşine a sportului din Serbia".
ÎNCĂ O VICTORIE PENTRU "COCOŞI"
Francezilor le-a mai venit inima la loc. După un start de preliminarii catastrofal, marcat de eşecul pe Stade de France în faţa Belarusului, "cocoşii" au bifat trei victorii la rând. Ultima, 2-0 cu Luxenburg, marţi seară, la Metz. Ca să evite emoţiile, băieţii lui Blanc îşi propuseseră să înscrie cât mai repede posibil. Astfel, golul lui Benzema din minutul 23 i-a liniştit pe francezi. Iar după eliminarea luxemburghezului Peters, în minutul 54, lucrurile au devenit şi mai clare. Reuşita lui Gourcuff (foto dreapta), cu un sfert de oră înainte de final, doar a închis tabela. Deşi nici acum "les bleus" n-au stat minunat la capitolul eficacitate, Laurent Blanc are timp să pună lucrurile la punct până în luna martie, când sunt programate următoarele meciuri, mai ales că între timp se va antrena în amicale cu Brazilia şi Anglia. În cealaltă partidă din grupa D, Belarus a învins Albania, tot cu 2-0, şi se află la doar un punct în urma liderului Franţa.
Grupa D
● Belarus - Albania 2-0
Rodionov '10, Kriveţ '77
● Franţa - Luxemburg 2-0
Benzema '23, Gourcuff '76
Clasament
1.Franţa 4 3 0 1 6-1 9p
2.Belarus 4 2 2 0 3-0 8p
3.Albania 4 1 2 1 3-4 5p
4.Bosnia 3 1 1 1 4-3 4p
5.România 3 0 2 1 1-3 2p
6.Luxemburg 4 0 1 3 0-6 1p
Următoarele etape:
● 25-26 martie 2011:
Luxemburg - Franţa, Bosnia - România, Albania - Belarus.
● 29 martie 2011:
România - Luxemburg
● 3 iunie 2011:
România - Bosnia-Herţegovina, Belarus - Franţa.
Citește pe Antena3.ro